Actualitate

Autorul dublei crime din Ţara Haţegului îşi află pedeapsa definitivă

Maximilian Gînju

Magistraţii Curţii de Apel vor stabili astăzi-vineri ce pedeapsă primeşte Ovidiu Dănuţ Drîngă, individul care a comis o dublă crimă ce a îngrozit Ţara Haţegului. Bărbatul a fost condamnat de instanţa de fond la peste 25 de ani de închisoare.

Curtea de Apel Alba Iulia urmează să se pronunţe astăzi cu privire la apelul formulat de criminalul Ovidiu Dănuţ Drîngă, autorul unei crime duble, care a oripilat comunitatea hunedoreană. Acesta a fost deja condamnat de Tribunalul Hunedoara pentru omor calificat la 25 de ani şi opt luni de puşcărie, dar soluţia a fost atacată cu apel.
Dosarul s-a aflat la Curtea de Apel Alba Iulia încă din vara anului 2017, iar în toată această perioadă individul a fost judecat în stare de arest preventiv. Pe perioada procesului a cerut mai multe expertize, de la cea genetică şi psihiatrică şi până la vizualizarea imaginilor cu interogatoriul din timpul anchetei.
Groaznica faptă de care a fost acuzat individul a avut loc în 2016. Anchetatorii au arătat că Drîngă a intrat în toiul nopţii peste două surori bătrâne, din satul Balomir, ambele ţintuite la pat, pe care le-a bătut cu sălbăticie până când nu au mai răsuflat, ca mai apoi să le fure economiile, adică 10.000 de lei. Cu banii avea să-i cumpere cadouri concubinei, de ziua ei de naştere, respectiv un inel de logodnă, pentru că intenţiona să se căsătorească cu ea.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago