Autostrada asigură 1.000 de locuri de muncă
Carmen Cosman
Peste 1.000 de locuri de muncă, directe şi indirecte, vor fi create în judeţul Hunedoara, odată cu începerea lucrărilor la tronsonul de autostradă care tranzitează judeţul.
Două firme efectuează lucrările
Angajările directe deţin ponderea şi aici vorbim despre aproape 700 de locuri de muncă, iar partea îmbucurătoare o reprezintă faptul că angajările vor fi făcute exclusiv din judeţul nostru. „La începutul lunii aprilie, înainte de începerea angajărilor, vom încheia un protocol care să prevadă, în mod expres, ca angajările să se facă exclusiv de la noi din judeţ”, a declarat Attila Dezsi, prefectul de Hunedoara. Practic, în afară de partea de management al firmelor, angajaţii vor fi din judeţul Hunedoara. La realizarea autostrăzii lucrează două firme, care au câştigat licitaţia, adică Strabag – pe tronsonul Deva – Şoimuş – Simeria Veche, inclusiv podul de peste Mureş, respectiv Straco – de la pod până la Orăştie.
Termen de finalizare, doi ani
Investiţia se cifrează la aproximativ 230 de milioane de euro, din fonduri ISPA, iar termenul de finalizare a lucrării este de doi ani, în cazul Strabag, respectiv un an şi şase luni, în cazul societăţii Straco. Prefectul de Hunedoara spune că execuţia propriu-zisă a acestui tronson va demara în luna mai, după ce în primul trimestru a fost programată organizarea lucrărilor de ansamblu şi contractele premergătoare executării lucrărilor.
Conform planurilor de construcţie, autostrada va avea 32,8 kilometri, 13 poduri, trei by-pass-uri la Deva – Şoimuş, Simeria Veche şi Orăştie, precum şi un spaţiu de servicii la Pricaz.