Autoturism tamponat de un biciclist rupt de beat
A băut bine şi în loc să se ducă spre casă pe lângă bicicletă, a urcat pe ea şi s-a izbit de un autoturism aflat în faţa sa. Ciclistul a ajuns la spital şi va fi cercetat penal.
Accidentul neobişnuit a avut loc în municipiul Hunedoara, iar poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că victima, un bărbat în vârstă 58 de ani, din cauza faptului că era beat de abia se putea ţine pe picioare, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de un autoturism care circula în faţa sa, pe aceeaşi direcţie de mers, condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Hunedoara, şi a intrat în coliziune cu acesta.
Biciclistul a scăpat cu răni uşoare, însă în urma testării pentru alcool s-a constatat că avea o alcoolemie de 0,90mg/l alcool pur în aerul expirat. (M. Gânju)