ActualitateFlash

Avalanşă de zăpadă în Cheile Jieţului

Dana Istudor

O avalanşă extrem de puternică s-a pornit sâmbătă la cota 1.575 de metri, în zona cabanei montane Groapa Seacă, din Cheile Jieţului.

Mai multe maşini cu turişti care au ieşit la plimbare în munte au fost blocate de tonele de zăpadă căzute pe DN 7A, de pe versanţi. Oamenii au ieşit la plimbare şi au vrut să meargă pe chei, până la graniţa dintre judeţele Hunedoara şi Vâlcea, însă la întoarcere, nu au mai putut coborî, din cauza avalanşei. Aşa că au căutat o zonă cu semnal telefonic şi au cerut sprijin prin Serviciul de Urgenţă 112.

Zonă periculoasă

„Vroiam să coborâm la Petroşani, dar când am ajuns aici, am văzut că drumul era blocat de zăpadă. Nu eram în zonă când a fost avalanşa şi nu ne-a prins, dar am rămas cu maşinile, blocaţi, chiar la limita dintre judeţe. Spre Vâlcea este imposibil să mergi şi la Petroşani nu puteam veni, deoarece era drumul blocat. Am găsit o zonă cu semnal la telefon şi am sunat să ne ajute cineva”, spune unul dintre turiştii ghinionişti. La faţa locului au ajuns imediat jandarmii montani, pompierii de la Petrila şi angajaţii de la Administraţia Naţională a Drumurilor, care s-au chinuit până spre miezul nopţii să deblocheze drumul. „Avalanşa a survenit pe o porţiune de drum care este închisă pe timp de iarnă. Există un anunţ care specifică foarte clar că drumul este închis circulaţiei, dar oamenii tot s-au aventurat. Din fericire, nu sunt victime, nu sunt persoane surprinse de avalanşă. Oamenii îşi spun că „lasă, că nu mi se întâmplă mie”, dar uite că se întâmplă şi îşi pun viaţa în pericol. De aceea, îi rugăm să respecte reglementările legale, cum este şi indicatorul de drum închis pe timp de iarnă, aflat în zona Groapa Seacă”, a declarat maiorul Marius Perin, şeful Secţiei Jandarmi Montani Parâng. Jandarmii montani avertizează că există pericol foarte mare ca în Cheile Jieţului să se producă o nouă avalanşă, mai ales că a nins abundent. Zona, de o frumuseţe aparte, este preferată de turişti, mai ales la sfârşit de săptămână, pentru plimbări montane.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura