Astfel, anul acesta, nouă ofiţeri şi 12 agenţi au fost înaintaţi în grad deoarece s-au remarcat printr-o conduită morală desăvârşită şi merite profesionale de excepţie. Între aceştia se numără şi agentul Laura Bradu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, care a devenit agent principal de poliţie în urma avansării. Ceremonia a avut loc în prezenţa prefectului judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu, odată cu simpozionul istoric organizat de Ziua Naţională. (O.Mihnea)
Vorbesc cârcotașii că un personaj de la noi, mare și tare de la o vreme,…
Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că Apa Prod SA a semnat contractul…
Florin O., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu alți…
Mai mulți experți în domeniul riscurilor globale au avertizat că omenirea ar trebui să își…
Polițiștii, din nou la datorie! Ei au efectuat o razie pentru asigurarea unui climat de…
Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…
View Comments
Iar avansari numai pe pile. Asa-i place lui Dumitru, doar tot asa a obtinut si el gradele si functia. Nu a-i pile sau nu dai ploconu nu esti avansat. Rusineee Dumitrule. Toata Politia stie ca esti sluga lui Molot.
Ministerul ar trebui sa anuleze avansarile ,,La exceptional,,. Sunt avansati doar cei cu pile nu cei care muncesc cel mai mult sau cei care au merite deosebute. Asa-i place ,,insp. Sef,,. Minarii, plocoane si amante. Asta il caracterizeaza pe Dumitru.
Acolo la ipj hd e o cloaca de militieni pastoriti de un oltean spagar, curvar si mincinos.
Pe cine au avansat? Pe analfabetul de Neag Rovi, pe lingaul de Bogdan Nitu si lista ar putea continua, dar mie scirba sa mai scriu. Acolo e o cloaca de militieni pastoriti de niste jigodii care si-au primit functiile de conducere pe relatii, adica sa slugareasca oameni politici si oameni de afaceri. Rusineeeeee.
Astia iau șpăgile tot împreuna ,e greu sa i dai jos ,iar in caz de probleme tot pe cei fără pile i trag la răspundere .sa ma pish pe ei
Niste jigodii la ipj hd. O cloaca de militieni corupti. Demisia jigodiilor.
Bai moise ce smecher esti tu pe net si cum le stii pe toate.
cand ai nume ascuns iti permiti sa improsti cu noroi pe toata lumea.
Ai ceva dovezi la ce zici tu pe aici, ca de vrajelile tale ne-am saturat.
Ai trecut de la Molot la politie.
Pai daca ai fost coleg cu Tihodor, inseamna ca ai fost si cu astia care-i bahulesti acum.
Te-au dat afara din politie de esti asa suparat?
Bai jogodie de ,,cineva,, dar tu cum a-i tupeul sa-l faci gunoi si hot pe Firctac? De unde stii tu ca e hot? Tu de ce a-i numw ascuns si improsti cu norou in altii? Tu a-i ceva dovezi impotriva lui Firctac? Ale tale nu sunt vrajeli bai papagalule? Eu nu am fost coleg cu militianul ala Tihodor si nu m-a dat nimeni afara. Eu practic o meserie liberala, iar pt ceea ce am scris am dovezi si chiar le-am trimis la DNA Alba. Vom vedea ce se intimpla. Toata politia stie de spagarii aia si cine le cara spaga. Stiu lucrurile astea de la versoara mea care e poltista. Sunt suparat ca astia fura cit 100 de politisti, dar fiind pilosi scapa, iar cei mici sunt dati afara daca ,,iau,, 50 de lei. Veziti de treaba ta papagalule.
N-am nimic cu nimeni, dar coruptia din Politia Hunedoarei, ca judet, este FANTASTICA. Oameni prosti angajati si mentinuti in functii, trimisi pe strada si la cazuri sa constatate si sa dea amenzi. Adevarul, gol golut, este ca IJP Hunedoara este un mare rahat care din pacate clipeste. Hai, noroc!
Jigodie si papagal esti tu bai moise handicapat.
Uite aici ai zis boule ca ai fost coleg cu Tihodor, cretinule:
http://www.mesagerulhunedorean.ro/bulina-neagra-4-09-2015/
Cine-i papagal acum? Nu mai sti ce ai mintit?
Probabil practici felatia pe centura si linsul de dosuri.
Ce legatura are impostorul de Firczak in aceasta discutie? Il lingi si pe el?
Dovezile ca este un fost turnator, un impostor si un gunoi sunt la institutiile statului boule.
Ia de aici:
http://www.stiripesurse.ro/ani-da-lovitura-32-de-parlamentari-in-conflict-de-interese_969911.html
Ia de la noi, inclusiv de la cretini ca si tine si baga in familie pe toate partile.
Mai ia si asta:
http://www.hotnews.ro/stiri-presa_regionala_arhiva-1717333-deputatul-revolutionar-gheorghe-firczak-campion-fabricat-biografii.htm
Iar pe boul asta de Firzak intreaba-l cum a ramas agatat in gard la revolutie, ca au ras toti si cu fundul de el.
Sau poate chiar tu esti ala si atunci stii bine trecutul tau imbecil.
Cat despre spaga, ai impresia ca daca ia mai putin este nevinovat? Trebuie sa plateasca toti.