Avem 14 candidaţi la Preşedinţia României. Rămân 13?

Sorina Popa

Biroul Electoral Central a anunţat, ieri, că s-au înscris 14 competitori pentru alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie, până la data limită prevăzută de lege, respectiv 23 septembrie, ora 24.00.

Cine sunt prezidenţiabilii
Astfel, în cursa pentru alegerea preşedintelui României s-au înscris Victor Viorel Ponta (Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC), Klaus-Werner Iohannis (Alianţa Creştin-Liberală PNL-PDL), Elena Udrea (Partidul Mişcarea Populară), Kelemen Hunor (UDMR), Dan Diaconescu (Partidul Poporului – Dan Diaconescu), Szilagyi Zsolt (Partidul Popular Maghiar din Transilvania), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialistă), William Brânză (Partidul Ecologist Român), Mirel Mircea Amariţei (Partidul Prodemo) şi candidaţii independenţi Monica Luisa Macovei, Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Meleşcanu şi Gheorghe Funar.

La mâna Instanţei Supreme
Din cei 14, s-ar putea ca până la alegeri să rămână doar 13, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit primul termen, pentru astăzi, 25 septembrie, în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis.
Reamintim că, în 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu, SC Pieţe SA, ceea ce contravine prevederilor legale. În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, Curtea de Apel Alba-Iulia admiţând contestaţia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate şi a dispus anularea raportului de evaluare. Însă ANI a făcut recurs, iar acum Instanţa Supremă este cea care urmează să dea o decizie definitivă.

Înalta Curte îi hotărăşte soarta
Aşa stând lucrurile, decizia Înaltei Curţi este una capitală pentru primarul Sibiului, de ea depinzând nu doar viitorul politic al acestuia, ci chiar, am putea spune, soarta sa.
Deci, dacă Instanţa Supremă admite contestaţia ANI şi decide că Iohannis s-a aflat în stare de incompatibilitate, acesta iese automat din cursa pentru preşedinţie, ba mai mult, pierde şi funcţia de primar al Sibiului. Ar fi dezastru pentru el, dar şi pentru ACL, care ar rămâne fără candidat la prezidenţiale.
În aceste condiţii, s-ar părea că în turul al doilea al prezidenţialelor va ajunge Victor Ponta, cotat cu cele mai mari şanse şi unul dintre următorii: Elena Udrea, Teodor Meleşcanu, Monica Macovei. Surpriza cea mare ar fi ca Elena Udrea, susţinută de Traian Băsescu, să se bată în turul al doilea cu Victor Ponta. Toate întâmplările din ultima vreme de pe scena politică românească par să ducă lupta electorală spre acest scenariu. Pentru că nimic nu e întâmplător, mai ales la capitolul respectiv.
Dacă Înalta Curte respinge contestaţia ANI şi îi dă dreptate lui Klaus Iohannis, atunci acesta primeşte un fel de bonus moral care îl va ajuta, într-o măsură mai mare sau mai mică – depinde de cum percep alegătorii acest lucru – în lupta sa cu principalul contracandidat, Victor Ponta, liderul PSD.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago