Categories: Actualitate

Avem 22 de focare de Covid în judeţ

Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara anunţă că ieri, erau înregistrate în judeţ 22 de focare de Covid, cu 388 de bolnavi.
Astfel, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva au fost declarate două focare, în unul dintre acestea fiind 17 persoane bolnave, iar în cel de-al doilea, de la Secţia Chirurgie, au fost confirmate pozitiv 6 persoane. Un alt focar, cu 21 de persoane, este consemnat la Spitalul de Psihiatrie Zam, alte 14 cazuri fiind înregistrate la Sanatoriul de Pneumoftizio­logie Brad, iar cinci la Spitalul municipal din Hunedoara.
Focare cu un număr mare de persoane au fost declarate la Asociaţia Misionar-Uma­nitară „Glasul penticostal” din Lupeni, cu 75 de persoane, Asociaţia „Bunicii Văii Jiului”, cu 27 de persoane, Centrul de Seniori Hune­doara, cu 30 de persoane, şi la Casa de copii Vulcan, cu 17 persoane.
De asemenea, sunt focare de Covid la două fabrici din domeniul automotivelor din lo­calităţile Ribiţa şi Hunedoara, iar un altul la Primăria Hunedoara.
Conform datelor Grupului de Comunicare Strategică, incidenţa cazurilor de Covid a fost calculată 3,15 la mia de locuitori, în ultimele 24 de ore fiind testate pozitiv la noul corona­virus un număr de 161 de persoane. (A. Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

23 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

23 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

23 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

23 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

23 de ore ago