Categories: Fara bascalie

Aventuri de supermarket

De la Adrian Păunescu şi complicate transformări suferite de liderii politici români, trec la un subiect aparent facil, dar care ne poate strica ziua prin efectele extrem de concrete pe care le are. Am mai scris despre el, dar apropierea sărbătorilor îl readuce în actualitate.
Sâmbătă seara, la unul dintre supermarketurile mai noi din Deva, deschis în locul unui fost Spar. Doresc să cumpăr un produs, ma uit la etichetă, preţul îmi convine. Îl pun în coş, mai iau una-alta şi mă îndrept spre casa de marcat. Acolo, casieriţa se tot uită, zice că nu are codul, eu vreau s-o ajut şi spun preţul de raft. Ea zice că oricum îi trebuie codul, îl primeşte şi îmi spune cam cu jumătate de gură că de fapt, preţul ăla nu-i bun. Întreb care este preţul corect, vorba unui concurs televizat. Mi se spune un preţ de două ori şi jumătate mai mare. Refuz produsul, pe motiv că preţul de raft era altul. Femeia nu pare dispusă să ofere nici o explicaţie valabilă, eu nu am chef de ceartă prin magazine şi plec.
Cum am dat de înţeles, nu este prima dată când mi s-a întâmplat asta, mie sau unor cunoscuţi. Înţeleg – numărul cumpărătorilor a scăzut dramatic. Se vede cu ochiul liber. Mulţimea de super şi hypermarketuri şi-i dispută cu îndârjire, mai ales că nu toate reuşesc să supravieţuiască. Unul dintre procedee pare să fie şi acest preţ afişat, mai mic faţă de cel real, ca să tenteze. Te uiţi, îţi convine, pui în coş, de obicei mergi la supermarket ca să cumperi mai multe, nu o pâine, pe care o iei de la magazinul de la parter. Nu poţi socoti cu precizie preţurile, aşa că marcarea unuia diferit faţă de cel de raft scapă de regulă neobservată.
Nu spun neapărat că e un procedeu aplicat pe scară largă. Accept că totul poate fi şi un joc al întâmplării, un şir de coincidenţe. Dacă e aşa, îmi asum vina de a fi semnalat defecţiuni presupuse ale reţelei de supermarketuri. Dacă însă e adevărat, atunci vă invit să fiţi, cum s-ar spune, vigilenţi. Viaţa este scumpă şi nu merită s-o facem şi mai scumpă prin şmecherii. Magazinul nu se îmbogăţeşte, dar în buzunarul cumpărătorului se simte.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Din pacate,pare ca este o practica destul de des intilnita si experienta ne spune ca trebuie sa fim foarte atenti la casele de marcat.
    Am intilnit destul de multe situatii, in care nu numai ca difera pretul cu cel de pe raft,dar nici macar produsul nu era cel din cos(carucior).
    Motivele ? Discutabile, asa ca vigilenta sporita, ramine deocamdata o buna metoda de protectie.

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago