Actualitate

Avertismentul Poliției! O nouă metodă de înșelătorie. Cum funcționează schema folosită de escroci

Poliția Română a emis un avertis­ment cu privire la o nouă schemă de înșelăciune care vizează persoanele care au pierdut deja bani în fraudele cu investiții online: escrocii se pre­zintă drept firme de asistență juridică ce promit recuperarea fondurilor pierdute, conform Mediafax.

Recuperare rapidă
Poliția Română a fost sesizată cu privire la apariția unor pagini web fal­si­ficate care pretind a oferi asistență juridică, pentru recuperarea fondurilor pierdute în urma fraudelor cu investiții. Practic, pe rețelele de socializare au apărut pagini care promit recuperarea rapidă a sumelor de bani pierdute în urma unor înșelăciuni cu modul de operare investment scam.

Limbaj convingător
„Aceste inițiative sunt, în realitate, false și concepute pentru a profita de persoanele deja vulnerabile, victime care anterior au suferit pierderi finan­ciare prin transferuri către platforme, pe care le considerau legitime, pentru a efectua investiții pe bursa de valori sau pe piața criptomonedelor. Aceste pa­gini se prezintă ca fiind oficiale, iar autorii își maschează activitățile printr-un limbaj convingător, susținând că au experiență în recuperarea fondurilor și că sunt afiliați unor organizații guver­namentale, Interpol, Poliția Română sau autorități ale Uniunii Europene. Mai mult, aceștia solicită completarea unui formular aparent inofensiv, promițând returnarea sumelor de bani furate prin intermediul modului de operare in­vestment scam, dar, de fapt, prin aceste informații, urmăresc să obțină acces la datele personale și financiare ale ­victimelor, precum și veniturile aces­tora”, transmite Poliția.
Poliția recomandă cetățenilor să verifice cu atenție legitimitatea oricărei oferte de recuperare a banilor. De ase­menea, oamenii sunt sfătuiți să nu fur­nizeze informații personale sau finan­ciare pe aceste platforme și să nu efec­tu­eze plăți pentru servicii de con­sul­tanță juridică neconfirmate. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

22 de ore ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

2 zile ago