Raportul de expertiză depus de curând la dosar, în cel de-al doilea proces al fostului primar al Hunedoarei, Ovidiu Hada (foto), este contestat de apărătorii inculpaţilor. Avocatul fostului edil a încercat chiar să ceară recuzarea expertului care a efectuat acest raport, lucru, însă, imposibil de realizat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, „în proces au început discuţiile pe marginea raportului de expertiză efectuat la cererea inculpaţilor”. La ultimul termen de judecată, o parte dintre apărători a depus obiecţiuni cu privire la acesta, însă alţii – mai precis avocatul fostului edil şi al tatălui său, precum şi avocatul lui Ioan Ţiplea, au considerat că raportul nu respectă standardele şi că nici obiecţiuni nu vor să depună, nefiind de acord cu nimic din cele constatate în el.
Amintim că în februarie 2011, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Hada pentru comiterea a 10 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice şi a 16 infracţiuni de complicitate la conflict de interese, iar potrivit expertizelor acestora, prejudiciul din acest dosar se ridică la aproximativ 700.000 de lei. Pe lângă Ovidiu Hada, în acelaşi proces, mai este învinuit şi fostul viceprimar, Nicolae Robert Dan, cu 63 de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la conflict de interese, şi alte trei persoane – doi foşti angajaţi ai primăriei şi tatăl fostului edil, Gligor Hada, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Misionar Umanitare Maranatha Hunedoara. Următorul termen de judecată, în dosar, a fost stabilit pentru data de 19 februarie.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…