Băcia a primit titlul de „Sat cultural al României”
Comuna Băcia a primit titlul de „Sat cultural al României” şi în acest an, primarul din Băcia, Florin Alba (foto), fiind cel care a primit titlul acordat comunei sale.
Comunele din România au putut candida la acest titlu cu condiţia să organizeze pe parcursul acestui an minimum cinci evenimente culturale – expoziţii, festivaluri, concursuri – în domeniul culturii, artei populare, gastronomiei şi turismului cultural. Pentru a primi titlul de sat cultural al României, comuna candidată trebuie să obţină minimum 80 de puncte din 100 posibile.
Finala concursului Satele culturale ale României 2017 – Comorile României s-a desfăşurat în 28 mai 2017, la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, din Bucureşti. Comunele selectate s-au prezentat cu ajutorul unor standuri… Programul Asociaţiei cele mai Frumoase Sate din România (AFSR) a fost iniţiat în ianuarie 2014, sub patronajul Ambasadei Franţei în România şi a Delegaţiei Wallonie-Bruxelles la Bucureşti, cu scopul de a promova patrimoniul cultural şi turistic al satului românesc. (S.Popa)