ComunitatePolitica si administratie

Băcia: Noua grădiniță cu program prelungit, construită prin CNI, așteptată ca pâinea caldă

Magdalena Șerban

Prin Compania Națională de In­ves­tiții (CNI), la Băcia se construiește o grădiniță cu program prelungit, ve­nind astfel în întâmpinarea nevoilor părinților. Obiectivul a fost demarat în februarie anul curent, iar până la finele lunii decembrie, cel târziu ia­nuarie 2025, se estimează a fi gata. Va­loarea totală a investiției însu­mea­ză 11.715.490 de lei.

Condiții moderne și capacitate generoasă
„La nivel de comună mai avem doar o singură grădiniță, astfel că cerințele trebuiau soluționate prin construirea încă uneia, de data aceasta cu pro­gram prelungit, care să le ofere pă­rinților posibilitatea de a-i lăsa pe cei mici într-un mediu confortabil, modern și mai ales pe mâini sigure. Va fi un edi­ficiu dotat cu sală de servire a mesei, cabinet medical, dormitoare, etc. Poate deservi între 60 și 80 de copii, deci capacitatea este una mare. La ora actuală, sunt 54 de prichindei care frec­ventează grădinița din satul prin­cipal. Dar trebuie să fim pregătiți pen­tru generațiile care vin din urmă. Trans­portul le este asigurat cu mi­cro­buzele școlare, iar părinții îi însoțesc până în punctele prestabilite pentru oprire și de acolo sunt preluați în mi­cro­buz, apoi, la grădiniță sunt așteptați de educatoare. Fiind o grădiniță fără pro­gram prelungit, ci cu unul normal, fa­miliile care muncesc trebuie să apeleze la bunici sau să facă sacrificii, organizându-se în așa fel încât să-i poa­tă lua acasă pe cei mici, la ora prân­zului. Deasta e absolut necesară o grădiniță care să ofere acoperire pe mai multe ore, adică până după-masa. Mâncarea le va fi asigurată în regim de catering, meniurile fiind în confor­mi­ta­te cu aportul caloric specific vârstei lor. Gospodărirea se va face în regie pro­prie, fiind prevăzută inclusiv cu ma­gazie de depozitat lenjerii de pat, ma­șini de spălat, etc. Proiectul este unul chiar ambițios, cuprinzând și dotări pentru amenajare parc pentru ac­ti­vi­tăți în aer liber. Asta, pe lângă 4 săli de clasă, sala pentru educatori, sală spe­cială pentru evenimente, terasă aco­pe­rită, terasă verde, 2 scări acces – una interioară și una exterioară, gru­puri sanitare fete/băieți plus pentru pro­fe­sori și persoane cu dizabilități. Ne do­rim foarte mult să putem pune la dis­po­ziția comunității un sistem pre­școlar și școlar lo­cal bine pus la punct. Ce ne-am pro­pus până a­cum ne-a ieșit, dar mer­gem mai de­-
parte. Mai sunt lu­cruri de făcut”, a subliniat pri­ma­rul din Băcia, Florin Alba (foto).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura