Politica si administratie

Băcia trece pe energie verde. De ce nu, dacă au câștigat finanțare? Soarele, sursă gratuită

Magdalena Șerban
Primarul din Băcia, Florin Alba (foto), a semnat luni, la București, la Ministerul Energiei, alături de ministrul Sebastian Burduja, contractul de finanțare pentru un proiect ce are ca obiectiv realizarea unui parc fotovoltaic menit să asigure din resursa solară consumul necesar pentru iluminatul public și instituțiile publice de la nivelul administrativ-teritorial al comunei.

Și uite așa, se scutesc bani!
În țară, se cheltuie milioane de euro pentru amenajare de parcuri fotovoltaice. Autoritățile din mai multe localități apelează la energia verde pentru reducerea cheltuielilor cu electricitatea și pentru protejarea mediului. Astfel, construirea de noi capacități de producere din surse regenerabile de energie solară pentru autoconsum se va realiza și în comuna Băcia. ,,Cu o valoare de 2 635 435 lei, din care 34 688 lei constituie efortul nostru financiar, adică acea contribuție proprie din visteria primăriei, acest demers ne va permite să avem acces sporit la beneficiile naturii, mai exact la puterea soarelui. Sistemul public de iluminat, dar și sediul administrativ, căminele culturale, capelele, etc, tot ce înseamnă unitate publică vor fi alimentate cu energie verde. Pe lângă avantajul uriaș că vom fi scutiți de costurile mari, aferente facturilor generate de consumul de energie electrică, parcul fotovoltaic va genera locuri de muncă, va debita energia în reţea și va reduce emisiile de CO2. Parcul are o putere de 400KW. Concret, prin acest proiect se propune realizarea unei stații electrice având în componență 696 de panouri fotovoltaice monocristaline de 575 Wp. Aceasta are o structură de montaj la sol, cu o orientare E-V, și urmează a fi construită pe o suprafață de teren de 7000 mp, în zona drumului de acces la CMID Băcia. În vecinătatea acestui teren există rețele și posturi de transformare 20/0,4 Kv aparținând E-Distribuție pentru racordarea la rețeaua națională de distribuție a anergiei electrice. Urmează să fie scoasă la licitație construcția întregului parc fotovoltaic. Să nu uităm că energia solară reprezintă nu doar o soluție modernă și eficientă, ci și un pas important către protejarea mediului înconjurător. Dacă Dumnezeu ne-a dat o serie de resurse, de ce să nu le exploatăm? Este o investiție care își va dovedi rolul major, în timp”, a transmis Florin Alba, edilul-șef din Băcia. Sebastian Burduja, ministrul energiei: „Susținem primăriile și instituțiile publice să-și asigure independența energetică, în același timp având o energie verde și un mediu mai curat. Prin investițiile pe care le-am semnat astăzi, primăriile comunale și orășănești pot crea locuri de muncă în comunitate, iar banii economisiți din facturile de energie electrică pot fi redirecționați pentru alte nevoi ale locuitorilor. (…) Continuăm la turație maximă folosirea banilor europeni. Ajutăm nu numai mari localități ci și comunitățile din toate zonele țării. Totodată, suntem aproape de instituțiile de învățământ care vor să își asigure independența energetică”

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

8 ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

8 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

8 ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

8 ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

8 ore ago

Nu s-a schimbat nimic. Cu salarii babane, unii medici încă cer șpagă

Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…

8 ore ago