Comunitate

Baia de Criş: zăpada de pe drumuri e curăţată cu clorură de calciu

Magdalena Şerban

Multe primării nu au trecut testul iernii, nereuşind să deszăpezească drumurile cu forţe proprii, în timp util. Fie că localităţile aparţinătoare sunt poziţionate la înălţime, fie că nu au în dotare utilajele necesare, au cam rămas în urma ninsorii. În alte părţi, comunităţile au fost mai norocoase. Ca de exemplu, la Baia de Criş.
„A tot nins o perioadă. Cum terminam de deszăpezit, noaptea ningea iar, şi a doua zi o luam de la capăt. În Caraci şi Rişculiţa, stratul de zăpadă a fost de 60 de centimetri. Avem utilaje la primărie, însă ne-au fost de ajutor şi tractoarele cu pluguri, luate de la oamenii din satele Lunca şi Ţebea. Împrăştiem inclusiv material antiderapant, stocul asigurat ajungând la 150 de tone. Mai trebuie să primim 2.000 de kilograme de clorură de calciu, comandând-o de la o firmă din Ploieşti. Este pentru prima oară când vom folosi aşa ceva. Am observat că se aplică pe drumurile naţionale şi ne-am interesat şi pentru noi. Va fi amestecată cu nisip (patru grame la un kilogram de nisip). Circa 72 de ore nu se va mai putea aşterne zăpada pe porţiunile unde o vom împrăştia. E o substanţă ecologică ce corodează de 75-80 de ori mai puţin betonul şi asfaltul decât sarea. Sarea tradiţională atacă foarte puternic covorul asfaltic, producând adevărate cratere după dispariţia zăpezii. Nisipul nu atacă asfaltul, dar trebuie strâns repede după terminarea zăpezii, acesta înfundând canalizările şi putând fi aruncat de roţile maşinilor în parbrize. Clorura de calciu nu va produce aceste dezavantaje”, a arătat Mihaiu Liviu Gorcea (foto), primarul comunei Baia de Criş.
Acesta a mai spus că până acum nu au fost probleme mari. În Rişculiţa sunt persoane care fac dializă şi se ţine cont de asta, fiindu-le prioritizată circulaţia în condiţii normale, iar în rest, nu s-a potopit nimeni, rămânând înzăpezit. Suprafaţa de drumuri comunale este destul de mare, mai exact 65 de kilometri, ceea ce face ca atenţia administrativă să fie pe măsură.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Ce minciuni sfruntate! In Caraci nicoodata in iarna asta nu a bagat plugul și cu atât mai puțin nu a dat cu material antiderapant!

  • MINCIUNI!!! In Caraci a fost bagat plugul o singura data in aceasta iarna, la prima ninsoare, si nu s-a dat cu material antiderapant. Localnicii au platit din propriile buzunare, pe cineva din Brad, cu un utilaj adecvat, pentru curatarea drumului de zapada.

  • Stimate reporter, ar fi bine sa sa mergeti maine pana in satul Caraci ca poate asa o sa rescrieti articolul utilizand date reale si nu fantezii mincinoase.
    Multumim pentru DEZinformare!

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago