Peste weekend, au avut loc Serbările comunei Băiţa, eveniment care a reunit spectacole de muzică uşoară şi populară, acţiuni sportive şi alte manifestări culturale. Mâncărurile îmbietoare i-au cucerit pe gurmanzi, jocurile care mai de care i-au ţinut aproape pe prichindei, iar artiştii le-au oferit celor prezenţi momente pe care să le ţină minte până la următoarea ediţie. Şi fotbalul a avut surprizele lui.
Un program pentru toate gusturile
Serbările au debutat vineri, când la căminul cultural din localitatea Lunca a fost lansată monografia acestui sat. Sâmbătă, iubitorii sportului cu balonul rotund au putut să-şi susţină favoriţii, la baza sportivă din Crăciuneşti desfăşurându-se un meci amical între „Şoimul 2010“ şi „Şoimul 2017“. Notabilă a fost participarea Generaţiei de Aur a echipei „Corvinul Hunedoara – 85“, nume emblematice ca Romulus Gabor, Ioan Petcu, Dorin Nicşa, Mitică Gălan, Dan Colesniuc şi alţii reamintind de anii de glorie ai fotbalului hunedorean. Mai apoi, s-a trecut la o seară dedicată tineretului, petrecerea fiind organizată pe Haldina de la Băiţa. Aici, au evoluat Florin Mureşan, Roxana Olşanschi şi formaţia condusă de profesor Nicu Hada. Discoteca în aer liber a continuat să-i menţină conectaţi la distracţie pe amatorii de başi.
Duminică, lumea s-a strâns cu mic, cu mare, pentru o altă zi specială în care cântecul românesc şi straiele populare au reînviat tradiţiile de odinioară. Cei prezenţi s-au putut bucura de prestaţiile artistice ale membrilor Ansamblului folcloric Ritmuri Zărăndene din Băiţa, ai Ansamblului folcloric Crăişorii Moţilor din Tisa Nouă (judeţul Arad) şi ai Ansamblului de copii ai Şcolii Generale din satul centru. Interpreţii Sorinel Ardeleanu, Gabi Nicolae, Cosmin Gheban, Teodora Iuga, Andrei Molocea, Mara Alimpescu, Andra Popa şi Mirela Gavriluţă, invitaţii speciali Ştefan Muntenaş şi Florica Tomoiagă, cu participarea îndrăgitului taragotist Pera Bulz, toţi aceştia au bucurat publicul prin repertoriul abordat şi talentul cu care au fost înzestraţi să ducă mai departe valorile româneşti. Acompaniamentul a fost asigurat de formaţia condusă de Cosmin Marta. Totodată, în ideea aprecierii celor care poartă cu mândrie costumele populare autentice, au fost premiate cele mai frumoase dintre acestea. Seara s-a încheiat cu spectaculoasele focuri de artificii, iar petrecerea câmpenească a scos la joc nu doar localnicii, ci şi hunedorenii veniţi de prin mai multe colţuri ale judeţului.
O bucurie anuală
„Doresc să le mulţumesc consătenilor, fiilor satului veniţi să ni se alăture într-un moment festiv din an, colegilor implicaţi în organizarea manifestărilor, autorităţilor prezente şi tuturor celor care ne-au călcat pragul, aducându-ne gânduri bune. Am încercat să mulţumim cât mai multă lume, atât pe cei tineri, cât şi pe cei trecuţi de prima sau chiar de a doua tinereţe. Sperăm să fi reuşit, iar publicul să se fi simţit bine. Ca un remember, am organizat şi un miniturneu de fotbal, în care iubitorii acestui sport au avut prilejul să-i revadă pe gazon pe jucătorii care au format echipa Şoimul Băiţa, cu care noi am plecat la drum în Liga a V-a, pe o parte din cei care formează actuala echipă, dar şi pe cei din echipa de aur a Corvinului Hunedoara”, a declarat Damian Diniş, primarul comunei Băiţa, omul care a pus umărul şi de astă dată pentru reuşita acestor deja tradiţionale serbări ale comunităţii pe care o păstoreşte.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…