Categories: Actualitate

Bal caritabil organizat de Clubul Rotary Deva Castrum

Magdalena Şerban

Comunitatea trebuie ajutată, iar pentru acest lucru e nevoie de implicare. Astfel, vineri seara, la sala Bliss din Deva a avut loc un bal caritabil de sprijinire a Secţiei de Pneumologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, organizat de Clubul Rotary Deva Castrum.
Obiectiv comun: binefacerea
După ce Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva a beneficiat din partea rotarienilor de un program de întrajutorare ce a inclus un bal caritabil de colectare de fonduri, desfăşurat în luna noiembrie 2016, un concert caritabil de Crăciun (decembrie 2016) şi un al doilea bal caritabil, organizat în iunie anul acesta, a venit rândul Secţiei de Pneumologie să intre în atenţia membrilor Clubului Rotary Deva Castrum.
Vineri seara, peste 250 de oameni cu suflet mare şi-au unit forţele pentru ca ramura spitalicească să facă un pas înainte, către condiţii decente de îngrijire şi tratament. Printre cei veniţi să salute şi să susţină iniţiativa caritabilă s-au numărat şeful liberalilor din judeţ – deputatul Lucian Heiuş, Carmen Hărău – senator PNL, Venera Popescu – deputat al Asociaţiei Macedonenilor din România, Mihaela Csokny – deputat din partea Uniunii Bulgarilor din România, primarul ales al municipiului Deva – Florin Oancea şi viceprimarul Ovidiu Moş, Octavian Roman – primarul comunei Rapoltu Mare şi Marius Omotă – primarul comunei Ilia. De asemenea, evenimentul s-a bucurat şi de prezenţa reprezentanţilor Cluburilor Rotary din Petroşani, Haţeg, Aiud, Abrud, Câmpeni, Caransebeş, Buziaş şi a celor două cluburi din Alba-Iulia.
Nevoi sunt multe, însă trebuie prioritizate
„Aş vrea să le mulţumesc tuturor pentru implicare şi îmi doresc ca astfel de acţiuni să devină un puternic exemplu pentru ca lucrurile bune să prindă contur. Atât cât stă în puterea noastră să ajutăm comunităţile din care facem parte, e păcat să nu o facem. Adevărata schimbare se întâmplă atunci când ne dăm mâna pentru o cauză comună, iar situaţia de la Secţia de Pneumologie nu e străină nici unui hunedorean care i-a călcat pragul. Vor mai fi şi alte evenimente pe care le vom organiza pentru această cauză. În mod normal, partea de infrastructură (înlocuire tâmplărie, amenajări etc.) ar trebui să cadă în sarcina autorităţilor judeţene, drept urmare ne vom canaliza ajutorul către aparatură şi necesarul de ordin medical sau de mobilier. Însă, în condiţiile în care nu se iau măsuri, schimbarea geamurilor este o urgenţă maximă.
Următoarea noastră acţiune caritabilă e programată pentru primăvara anului viitor şi va avea aceeaşi adresabilitate. Va fi urmată de un alt bal“, a afirmat Iulius Firczak, preşedinte fondator al Clubului Rotary Deva Castrum şi totodată, preşedintele Uniunii Culturale a Rutenilor din România, minoritate naţională pe care o reprezintă ca deputat în Parlamentul României.
Mai trebuie spus că după momentele festive, seara a continuat cu un program artistic bogat. Toţi cei prezenţi au avut ocazia să achiziţioneze bilete la tombolă, în joc fiind puse peste 30 de premii, un cuptor electric oferit de Erhan Import Export din Ilia, o bicicletă dăruită de DHS şi o oglindă vitrată realizată de artistul Cristian Angelescu constituind principalele puncte de atracţie. Cât priveşte bilanţul ajutorului oferit Pediatriei, acesta cumulează 10 frigidere, un Monitor IM 60, tetine, măşti de oxigen, bandelete glicemie şi dispozitive pentru inhalat, cu o valoare totală de circa 25.000 de lei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago