Balşa: E nevoie de mai multe pubele pentru gunoiul menajer
Unele comunităţi hunedorene se arată mulţumite, în timp ce altele consideră că e loc de mai bine sau că e nevoie de mai multă seriozitate în gestionarea gunoiului menajer de către operatorul de salubritate. La Balşa, singura doleanţă e legată de pubele. Trebuie suplimentate.
„Ridicarea gunoiului se face o dată la două săptămâni şi nu putem spune că sunt probleme. Au fost cazuri când nu s-a ajuns cine ştie în ce capăt de uliţă, dar am sunat şi am încercat să rezolvăm cât mai bine şi mai repede. Singurul neajuns îl constituie pubelele. În comunele în care a funcţionat firmă de salubritate şi anii trecuţi, prestând acest serviciu, oamenii au avut deja pubelele. La noi, fiind prima societate care ne ajută cu această utilitate, s-a pornit de la zero. Aşa că încă e nevoie de pubele pentru cetăţeni. Undeva peste 200 de bucăţi. S-au primit o sută, chiar la început. Am făcut şi o adresă pentru suplimentarea pubelelor şi a containerelor. Ni s-a promis că ni se vor aduce, dar nu s-a onorat nimic până la ora actuală. Cetăţenii încă aşteaptă. E greu să te descurci cu sacii plini, să-i cari la stradă, mai ales dacă eşti vârstnic şi locuieşti puţin mai departe de drum. Aici, casele sunt dispersate. Fiind pe roţi, pubelele sunt şi mai uşor de manevrat, dar şi mai încăpătoare”, a arătat Simion Meteşan (foto), primarul din Balşa.(Magdalena Şerban)