Balșa, în 2023
Magdalena Șerban
Fiind fostă zonă minieră, comuna Balșa beneficiază de Legea Moţilor, în baza căreia tarifarea taxelor și impozitelor locale se face la jumătate din valoarea standard. Startul plăților s-a luat în această săptămână, iar anul 2023 a venit și cu o noutate legată de posibilitățile de achitare.
Se bucură de investițiile câștigate
„Atât taxa specială cât și impozitele pentru 2023 pot fi plătite. Fie în numerar, la primărie, fie prin virament prin Trezorerie, fie bancar. Am deschis un cont la o bancă, deci se vor putea face plăți și prin sistem bancar. Bineînțeles, cine preferă metoda aceasta. Poate sunt persoane care dețin proprietăți în zona noastră și nu mai trebuie să vină până aici ca să-și achite taxele ori să caute rude sau cunoștințe să o facă pentru ei. Pur și simplu pot plăti rapid și fără bătăi de cap. Și important de reținut e că la achitarea impozitului până în 31 martie vom acorda o reducere de zece la sută. Avem și câteva cazuri care ne fac probleme pentru anii precedenți, în sensul în care nu și-au stins datoriile la bugetul de stat, dar aplicăm legea, și anume dacă nu au fost receptivi nici la înștiințări, nici la somații, ajungem la popriri sau chiar mai departe, la executare silită și instanță”, a anunțat Traian Felician Jude (foto), primarul din Balșa. Despre banii pe care administrația publică de aici îi are alocați pentru funcționare și gospodărire în acest an, edilul a spus că nu sunt mulți, dar poate că lucrurile se vor regla pe parcurs, eventual la o eventuală rectificare. „Bugetul nostru e mai mic cu circa 50.000 de lei față de cel din 2022. Ne cam facem griji, deoarece va fi un an al investițiilor și va trebuie să venim cu cotă de cofinanțare la proiectele câștigate din fonduri nerambursabile și există și cheltuieli neeligibile care ne vor reveni. Nici anul trecut nu ne-a fost ușor, dar acum, mai ales de când cu scumpirile la energie și alte servicii, încercările vor fi și mai mari. De la 2023 nu avem așteptări nerealiste, așa că ne dorim să nu fie unul rău. Investițional, cel precedent a fost chiar foarte bun. Am realizat diverse lucrări, urmând să implementăm și proiectele câștigate. Deci vin investiții noi”, a mai adăugat edilul.