ComunitatePolitica si administratie

Balșa, la început de an

Magdalena Șerban

Subiectul pe care toată lumea îl vrea aducător de vești bune ține de valorile tarifelor și impozitelor locale pentru 2025. La Balșa, noutățile sunt de bun augur.

Fără plusuri
„Nu am majorat taxele lo­cale pentru acest an, dar le-am actualizat cu indicele ratei in­flației. Legea ne cere să facem asta. Oamenii nu se lasă datori, așa că nici noi nu tre­buie să le pu­nem în spate sume mai mari, de la an la an. Le mul­țu­mesc pen­tru că își fac datoria ci­vi­că. Cu banii din bugetul lo­cal putem scrie pro­iecte și face studii de fezabilitate pentru noi investiții sau ne sunt folositori la mici reparații. Deci efortul este comun. În con­ti­nuare, pot achita prin metoda clasică, adică în numerar, ori prin virament bancar. Până la 31 martie au reducere de 10% la plata integrală”, a spus primarul din Balșa, Traian Felician Jude (foto).

Se așteaptă alocările bugetare
Ca mai toți edilii, cel din Balșa vrea să facă niște calcule concrete pentru 2025, dar nu poate până nu vede ce se atribuie financiar ad­ministrației publice de aici. „Sperăm să reușim să acoperim tot ceea ce înseamnă cofinanțări pe care trebuie să le asi­gurăm la pro­iec­tele in­vestiționale de­marate. Nu doar noi suntem în acest context, ci toate primăriile. E foarte im­portant să du­cem la bun sfârșit lucrările. Normal, ne dorim alocări bu­getare cât mai mari, însă să vedem cum arată cifrele pentru 2025. Un an bun, tuturor”, a mai transmis edilul local.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura