La Balşa, acordarea titlurilor de proprietate în baza Legii 231/2008 se află într-o fază mai mult decât avansată, până în prezent, circa 200 de beneficiari bucurându-se de documentaţia primită de la autorităţi. Astfel, comuna devine una campioană pe acest segment, la nivel de judeţ.
S-au organizat, din timp
„Am început să le dăm cetăţenilor încă din luna septembrie a anului trecut. În jur de 200 au fost onorate deja şi mai sunt în lucru undeva la 20. Le vom soluţiona şi finaliza încât să le rezolvăm cât mai repede posibil. Oamenii pot depune, în continuare, solicitarea-stat, pe care e neapărată nevoie să o completeze şi să o semneze în original (poate fi transmisă electronic, în primă fază, dar la întocmirea şi depunerea dosarului trebuie originalul). Sunt absolut obligatorii semnăturile de acord ale vecinilor şi apoi măsurătorile topografice aferente. La început, a fost impus un termen limită de depunere a cererii, dar s-a abrogat pe parcurs. Acum nu există o dată anume până la care să fie aduse actele. Vorbim de o zonă necooperativizată, cu specificul unor localităţi de acest gen, deci e de lucru pe partea topografică. Prin anii 86-87, Ceauşescu a vrut să ne mute de aici şi să facă un baraj. Se dorea mutarea noastră la blocuri, la Geoagiu, dar nu a fost să fie. Complexul etajat din satul de centru a fost conceput în ideea de a face blocuri şi la noi. O întreagă istorie, căci Ceauşescu exploata orice palmă de pământ îi apărea disponibilă. Asta a fost atunci, pe vremuri, acum trebuie să avem o situaţie clară a proprietăţilor, iar cei care au drepturi de dobândit, au posibilitatea să o facă prin acest demers al statului român”, a arătat primarul din Balşa, Traian Felician Jude (foto). Alesul a mai spus că o prioritate pe care a luat-o în calcul pentru rezolvare este aceea de a intabula ceea ce comuna deţine în domeniul public, drumurile fiind în prima linie. Neputându-se accesa bani europeni pentru modernizarea unor astfel de obiective, e musai să fie intabulate şi asumate cadastral, la modul oficial. De precizat că prin Legea nr. 231/ 2018 se acordă persoanelor fizice sau juridice interesate posibilitatea de a dobândi dreptul de proprietate asupra a două noi categorii de terenuri (care nu intrau în sfera de acoperire a Legii fondului funciar nr. 18/1991 – “Legea nr. 18/1991”), respectiv: cele intravilane aferente construcţiilor deţinute, care au fost realizate de fostele cooperative de producţie, fostele asociaţii economice intercooperatiste şi fostele cooperative de consum şi cele aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi asupra curţii şi grădinii din jurul acestora care nu au fost cooperativizate.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…