Actualitate

Balul Balurilor Liceenilor din Deva, un eveniment reușit

 

Așa cum am anunțat încă de ieri, astăzi, vineri, 1 iunie, elevii de la șase licee din Deva, câştigători ai titlurilor de miss şi mister Boboc pe liceu, au participat la Balul Balurilor Liceenilor, continuând astfel o frumoasă tradiţie.

Cele şase perechi care s-au întrecut, pe scena din Piața Cetății, pentru titlu de cel mai frumos cuplu de liceeni din Deva au fost de la Colegiul Naţional „Decebal” , Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria” , Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” , Liceul de Arte  „Sigismund Toduţă” , Colegiul Tehnic „Transilvania” și Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”.

Bobocii au avut de trecut trei probe: prezentare, dans și una opțională. Între aceste momente  publicul a fost captivat de trupa de dans „Mistik”, de la Palatul Copiilor, și de tânăra solistă Bianca Sandu, care a încântat mulțimea cu vocea ei. La eveniment au fost prezenți câteva sute de cetățeni, printre care s-au numărat fireşte părinţii, fraţii şi colegii concurenţilor, veniţi să-i susţină şi să-i încurajeze, dar și pentru a se bucura de spectacolul inedit.

Cum toate perechile au fost bine pregătite, juriul a decis cu mare greutate care sunt cei mai talentați şi mai reprezentativi boboci din oraș. Ca urmare, cu excepţia perechii câştigătoare, premiile s-au dat individual, pe boboci, nu pe perechile reprezentative ale liceelor.

Iată, cine sunt premianţii concursului pe municipiu:

Premiul I şi titlul de Miss şi Mister Boboc pe municipiul Deva a fost cucerit de Sandra Oancea şi Patric Puiuţ, ambii de la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva (foto sus).

Premiul al II-lea: Lorena Ioana Cheregi, de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” și Alex Olteanu, de la Liceul de Arte “Sigismund Toduță”.

  Premiul al III-lea: Alexia Boldiszan, de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” și Bogdan Miclean, de la Colegiul Tehnic “Transilvania”.

     Premiul de Popularitate: Lorena Ioana Cheregi, Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria” (foto jos) și Lucian Coman, de la Colegiul Naţional „Decebal

Balul a fost încheiat de trupa rock a Colegiul Naţional „Decebal”, care îi poartă și numele, CND Band. Evenimentul a fost organizat de Primăria Deva și Direcția Județeană de tineret și Sport Hunedoara. (Adriana Clej)

 

 

 

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Un eveniment reusit, adresat tinerilor si realizat de tineri, ma bucur ca am reusit si de aceasta data sa fiu un bun indrumator pentru ei. Multumesc echipei de voluntari Academia tinerilor. Multumesc DJST Hunedoara si Primaria Municipiului Deva

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

23 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

23 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

23 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

23 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

24 de ore ago