Categories: Actualitate

Balul Florilor, organizat de Clubul Rotary Deva

Sâmbătă, 1 iunie, la Grădina de Vară a Restaurantului Casina din Deva, cu începere de la ora 19.00, Clubul Rotary Deva organizează a opta ediție a Balului Florilor.

Șapte olimpici premiați

Ca în fiecare an, Clubul Rotary va premia excelenţa. Este vorba de elevii din Deva care au obţinut rezultate spectaculoase la olimpiadele şi concursurile naţionale şi internaţionale. Printre cei premiaţi se vor număra șapte elevi ai Colegiului Naţional „Decebal”, care au obţinut premiul I la concursurile pe discipline. Doi dintre ei s-au întors acasă şi cu premii de la olimpiadele internaţionale la care au participat. Una dintre eleve va fi recompensată, în plus, cu o diplomă de excelenţă  pentru cele cinci premii I obţinute consecutiv la concursurile naţionale.

Burse pentru doi studenți și premii speciale

Pentru al doilea an, Clubul Rotary va continua să susţină cu burse de merit doi studenţi deveni. Unul dintre ei studiază la Academia de Muzică din Bucureşti, iar celălalt la Academia de Muzică din Londra. Iar premiile şi aprecierile nu se vor opri aici. ‘În cadrul ceremoniei – precizează Adrian Calimente, președintele Clubului Rotary Deva (foto) –  vor fi acordate trei premii speciale unor eleve care prin talentul şi abilităţile lor promovează imaginea judeţului Hunedoara. Este vorba de interpreta de muzică populară Mara Alimpescu, de la Şcoala Generală „Aron Densuşianu” Haţeg, premiată pentru talentul muzical în folclor, de atleta Florentina Marincu, elevă a CN „Cetate” Deva, premiată pentru rezultatele foarte bune obţinute în concursurile naţionale şi internaţionale, şi de alpinista Alexandra Marcu, elevă a CN „Decebal” Deva, cea care a escaladat unele dintre cele mai  importante vârfuri ale lumii”.

Invitați speciali la eveniment

Invitatul special al ediţiei din acest an a Balului Florilor este artistul Ştefan Popa Popa`s. Momentele muzicale ale evenimentului vor fi asigurate de corul Arlechino şi de cei mai în vogă artişti pop-opera din România, Julieta şi Romeo Saleno. Evenimentul se va bucura de participarea membrilor Clubului Rotary Deva şi a invitaţilor sosiţi de la numeroase cluburi Rotary din ţară. (Mircea Crivăț)

 

 

 

 

 

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

5 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

6 zile ago

Comunicat de presă

o săptămână ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o săptămână ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago