Ieri, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia s-a derulat o nouă şedinţă de judecată în cazul pilotului hunedorean Valentin Banciu (foto). Potrivit lui Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al instanţei, procesul se află în continuare la administrarea de probe, iar următorul termen a fost fixat pentru data de 10 iunie.
Valentin Banciu a fost arestat pe 26 iulie 2013 şi a fost acuzat de conflict de interese, abuz în serviciu şi luare de mită. Acesta a ajuns în această situaţie după ce a creat o reţea de făcut bani, cuplând activitatea unui service auto pe care îl avea acasă, unde îi chema pe cei care aveau nevoie de avize tehnice, emiţând aceste avize în fals datorită poziţiei sale de angajat RAR, în complicitate cu un coleg de serviciu, ce încasa banii pentru diverse lucrări.
În luna februarie a acestui an, magistraţii curţii i-au înlocuit măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu. Totodată, pe 29 aprilie, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat încetată şi această ultimă măsură preventivă, motiv pentru care, în momentul de faţă, Valentin Banciu este liber la fel ca orice alt cetăţean.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…
View Comments
De nenumărate ori am citit aceste acuzații pe care presa le reda ca fiind certe. Exista undeva, o astfel de adeverință eliberata de acest atelier? Eu nu am văzut niciuna, în dosarul meu nu există niciuna, și RAR nu ia în considerare nici un fel de dovezi de reparație. Eu propun sa editați adevărul dacă vreți sa informați cetățenii. Enzo Ferrari a avut o vorba: Clientul nu are întotdeauna dreptate.
Cu respect Valentin Banciu