Categories: EvenimentFlash

Bandiţi de ocazie, în miez de noapte

Livia Botici

Doi tineri, cu vârste de 22 şi 29 de ani, au pus pe jar, la sfârşitul săptămânii trecute, toată poliţia oraşului Haţeg. Aceştia au furat o sticlă de alcool dintr-un local, după care au bătut şi ameninţat cu moartea un taximetrist, căruia i-au furat maşina. De parcă totul nu era de ajuns, ei au mai şi condus autoturismul, deşi nici unul nu avea permis de conducere .

L-au abandonat pe câmp

Ghinionul taximetristului, un tânăr de 21 de ani, din Haţeg, a început în momentul în care a luat în maşină, din mijlocul oraşului, în miez de noapte, doi clienţi, vizibil băuţi. Aceştia i-au cerut să-i ducă până în comuna Baru Mare unde, odată ajunşi, s-au oprit la un restaurant spunându-i şoferului să-i aştepte. După numai 10 minute, bărbaţii s-au întors în fugă la maşină, cu o sticlă de whisky, furată şi i-au cerut taximetristului să-i transporte înapoi la Haţeg. Numai că, alcoolul le-a întunecat minţile, iar la ieşirea din localitatea Pui, cei doi tineri şi-au dat seama că puţină adrenalină nu le strică, motiv pentru care i-au cerut şoferului să oprească taxi-ul şi să coboare. Pentru că nu s-a supus ordinelor, tânărul taximetrist a fost dat jos cu forţa, bătut cu pumnii şi cu picioarele şi ameninţat cu moartea. Apoi, tâlharii i-au furat cheile şi au demarat în trombă, lăsându-l pe şofer într-o baltă de sânge.

Au primit mandat de arestare

Din păcate pentru ei, aventura nocturnă nu a durat mult, întrucât, după ce s-a dezmeticit, taximetristul a sunat la poliţie, iar cei doi tâlhari au fost prinşi pe raza satul Galaţi, pe DN 66. Potrivit oamenilor legii, autoturismul furat a fost condus de tânărul de 22 de ani, care nu avea permis de conducere şi mirosea de la o poştă a alcool, motiv pentru aceştia i-au cerut să facă testul cu aparatul etilotest. Bărbatul a refuzat însă atât etilotestul, cât şi recoltarea de probe biologice necesare stabilirii alcoolemiei. Tinerii tâlhari au fost reţinuţi pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, furt calificat, conducere fără permis şi refuzul de recoltare a probelor biologice de sânge. Tot în aceeaşi zi, au fost prezentaţi magistraţilor Judecătoriei Haţeg, care au emis pe numele lor mandate de arestare pentru 29 de zile.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago