Bani mai mulţi pentru parcul I.C. Brătianu
În ultima şedinţă a Consiliului Local Deva, s-a aprobat modificarea unei hotărâri din 2012, referitoare la documentaţia tehnico-economică legată de investiţia privind reabilitarea parcului devean I.C. Brătianu. Mai exact, dintr-un condei, s-a suplimentat suma prevăzută pentru dirigenţie de şantier, dar nu prin adunare, ci prin înmulţire.
Tehnica asta, prin care o investiţie este estimată la o anumită valoare, se votează, şi apoi tot apar alte hotărâri de consiliu local care îngroaşă sumele iniţiale, este bine cunoscută celor care urmăresc cum se cheltuiesc banii publici. Ea este supărătoare, mai ales pentru că explicaţiile referitoare la noile alocări sunt cam trase de păr, în condiţiile în care, atunci când se face un proiect, teoretic, calculele specialiştilor sunt bazate pe ceva, nu puse din burtă.
În fine, iată că în CL Deva, s-a operat o schimbare radicală a bănuţilor deveni pentru proiectul de mare reabilitare a parcului I.C. Brătianu (zonă mai bine cunoscută drept parcul Opera). Astfel, conform hotărârii, suma necesară pentru activităţile de dirigenţie de şantier s-a modificat, de la 23.550 de lei, la, atenţie, 256.000 de lei. Înţelegeam să se fi descoperit că estimările iniţiale ale celor care au făcut proiectul au greşit cu o mie de lei, hai două, dar să pui în proiect de 10 ori mai puţini bani pentru dirigenţie de şantier decât trebuie nu pare deloc rezonabil, cinstit, corect, plauzibil. Cine-i cel cu nasul lung în această socoteală? Nu ştim. Încă.