Mănăstirea Lainici (foto) a fost prima opţiune a hunedorenilor care, anul trecut, şi-au redirecţionat 2 la sută din impozitul pe venit. Astfel, în numai 12 luni, către acest lăcaş de cult a ajuns frumoasa sumă de aproximativ 530.000 lei.
2.000.000 lei, impozit pe venit
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Hunedoara a făcut publice primele variante selectate de hunedoreni, în anul 2009, atunci când au ales cărei entităţi non-profit să-i doneze o parte din impozitul pe venit. Astfel, potrivit unui comunicat de presă, emis de DGFP Hunedoara, către Mănăstirea Lainici vor merge cei mai mulţi bani, respectiv 25 la sută din totalul sumei colectate. „În total, în anul precedent, am reuşit să strângem suma de peste 2.130.000 de lei şi într-adevăr, către Mănăstirea Lainici vor merge 25 la sută din aceşti bani. Pe locul doi, în opţiunile hunedorenilor, s-a aflat Asociaţia Salvital Hunedoara, urmată de Parohia Ortodoxă Română din Vulcan, de Asociaţia Umanitară Şuteu Darius şi de Biserica Ortodoxă Română. Faţă de anul precedent, pentru 2009, numărul hunedorenilor care şi-au exprimat opţiunea de sponsorizare a unei entităţi nonprofit a scăzut de la 40.568 la 36.185, suma totală de 2.130.107 lei fiind aproximativ egală cu suma din anul precedent”, a declarat Mihaela Mănăilă, purtătorul de cuvânt a DGFP Hunedoara.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…