Executivul a adoptat două proiecte de hotărâri care prevăd acordarea unor ajutoare de stat, pentru anul 2021, în sumă totală de peste 105,7 milioane delei, pentru închiderea minelor Lonea şi Lupeni, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara şi a unor mine aparţinând Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului.
„Alocăm fondurile necesare pentru anul 2021, în vederea rezolvării unor probleme spinoase, fără însă a pierde din vedere şi componenta socială. Nu vrem să lăsăm pe nimeni în urmă şi, totodată, trebuie să mergem mai departe cu programele de închidere deja asumate”, a precizat Virgil Popescu, ministrul Energiei. Ajutorul de stat este pentru închiderea minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara, în sumă totală de 97,41 milioane lei pentru anul 2021. Banii vin integral de la bugetul de stat, prin Ministerul Energiei. Fondurile vor fi folosite pentru costuri cu plăţile compensatorii acordate angajaţilor care îşi pierd locul de muncă (12,35 milioane lei), costuri cu reconversia profesională (540.000 de lei), costuri de închidere subterană (20,628 milioane de lei), costuri legate de reabilitarea fostelor exploatări miniere (37,213 milioane de lei) şi costuri de recultivare a solurilor de suprafaţă (26,679 milioane lei).
Pentru plăţi compensatorii
Cea de-a doua hotărâre adoptată vizează aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului în sumă totală de 8,307 milioane de lei pentru anul 2021. Fondurile vor fi folosite pentru costuri cu plăţile compensatorii acordate angajaţilor care îşi pierd locul de muncă (1,116 milioane de lei), costuri pentru acoperirea consumului de energie electrică şi contravaloarea cărbunelui pentru salariaţi (144.000 de lei) ori pentru reabilitarea fostelor amplasamente miniere.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…