„Pot afirma, fără nici o reţinere, că situaţia e catastrofală. Am estimat, la modul absolut decent, că pentru a ne descurca până la sfârşitul anului am avea nevoie de circa 400.000 de lei. Nici mai mult, nici mai puţin. Însă s-a considerat că 4.000 de lei ne ajung. Probabil că s-au gândit mai marii noştri că suntem o persoană fizică, nicidecum o administraţie publică locală. Vom rămâne descoperiţi în cazul plăţilor aferente indemnizaţiilor la asistenţă socială şi la însoţitorii persoanelor cu handicap. Avem multe proiecte în desfăşurare şi trebuie să asigurăm cofinanţări. Efectiv ne va fi extrem de greu. O să revizuim lista cheltuielilor curente, dar de unde şi ce să mai tăiem? Să nu uităm că trebuie să facem faţă investiţiilor demarate pe axă europeană şi guvernamentală. Spre exemplu, prin programul cu Banca Mondială, în satul principal se construieşte o grădiniţă. Aici, tot ce înseamnă exterior, curte, împrejmuire, branşamente electrice, apă-canal, sistem de încălzire, centrală termică etc, toate revin în sarcina noastră, deci a bugetului local. Undeva la 250.000 de lei, mai exact. Să nu mai enumerăm celelalte proiecte investiţionale, care nu sunt chiar puţine. Nu ştiu ce formulă magică se aplică de fiecare dată, dar tind să cred că nu există una clară în ce priveşte alocările bugetare, ci e vorba de alte criterii. Deocamdată, nu avem restanţe mari la furnizori, dar vedem ce va fi”, a afirmat Lucian Mihael Albu Weber (foto), primarul comunei Hărău. Acesta a mai specificat că dacă situaţia o va cere, se poate ajunge la un împrumut bancar pentru a se trece cu bine peste 2019.(Magdalena Şerban)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…