Municipalitatea din Orăştie va demara un nou proiect câştigat în urma accesării unei finanţări europene nerambursabile. Acesta are ca adresabilitate Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu“ din localitate.
„Zilele trecute am semnat la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest din Timişoara contractul de finanţare pentru proiectul ce are ca obiectiv creşterea eficienţei energetice a clădirii (atelier, şcoală, sală de gimnastică, săli de clasă) din cadrul Colegiului Naţional «Aurel Vlaicu». Valoarea investiţiei ajunge la suma de 3.355.785 lei, ce constituie bani europeni nerambursabili, iar perioada de execuţie a lucrărilor de intervenţii este de 18 luni. Conform necesarului, sunt cuprinse lucrări ce ţin de termoizolarea acoperişului tip terasă, izolarea termică a faţadei (parte opacă şi parte vitrată), reabilitarea termică a sistemului de încălzire şi furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice, reabilitarea şi modernizarea instalaţiei electrice, reabilitarea şi modernizarea instalaţiei de iluminat, instalaţii anti-incendiu, adaptarea infrastructurii pentru persoane cu dizabilităţi, precum şi recompartimentarea interioară şi înlocuirea tâmplăriei interioare“, a precizat Ovidiu Bălan (foto), primarul municipiului Orăştie.
Legat de alte programe de dezvoltare pe care administraţia publică le derulează, edilul a mai ţinut să precizeze că în această perioadă se lucrează la compartimentarea interioară a noii grădiniţe cu program prelungit situată pe strada Luminii. De asemenea, în piaţa „La Berze“ din cartierul Micro 2, se lucrează la structura de rezistenţă a construcţiei şi la branşarea obiectivului la reţeaua de apă şi canal, cea la reţeaua de electricitate fiind finalizată. Iar pentru că vremea s-a domolit, se continuă lucrările şi la noua casă mortuară.
„Adaug şi faptul că am început lucrările de extindere a reţelei de canalizare pe strada Luncii, care o să deservească inclusiv societăţile comerciale Philips şi Besser. Proiectul este complex, având un termen de realizare de opt luni şi prevede un număr de patru subtraversări a DC 42, precum şi două staţii de pompare. Mulţumim tuturor celor care locuiesc sau lucrează în zonă pentru înţelegerea arătată faţă de disconfortul care se creează în timpul executării lucrărilor“, a afirmat primarul municipiului Orăştie.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…