Categories: Comunitate

Banii europeni, în cãrţi, pentru comuna Rãchitova

Magdalena Şerban

Grupul de Acţiune Locală este o alternativă de accesare a fondurilor europene pe care noul primar din Răchitova vrea să o exploateze din plin. Astfel, în acest sens a gândit trei programe investiţionale, iar acum va trece la următorii paşi pentru a ajunge la implementarea lor.

„Suntem în tratative pentru accesarea noilor axe de finanţare demarate prin Grupul de Acţiune Locală – Ţara Haţegului – Ţinutul Pădurenilor, entitate de care aparţinem. În primul rând ne dorim renovarea dispensarului din comună, investiţie estimată la aproximativ 100.000 de euro. Momentan, medicul din comuna General Berthelot vine şi la noi, dar doar de două ori pe săptămână, însă punând la punct acest obiectiv medical, vom avea mai multe şanse să permanentizăm serviciul oferit populaţiei. Dispensarul nu a mai fost reabilitat de cel puţin 30 de ani. Punct farmaceutic încă nu avem şi nici cabinet stomatologic. De aceea, localnicii sunt nevoiţi să se deplaseze în alte localităţi cu care ne învecinăm. Mai vizăm ca prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale să reabilităm şcoala gimnazială din Răchitova, care necesită câteva schimbări esenţiale. Estimarea investiţiei ajunge undeva la 150.000 de euro. De asemenea, ne mai dorim amenajarea unui teren sintetic de sport în satul Ciula Mare (e nevoie de 60.000 de euro). Asta, ca toţi cei interesaţi de mişcare să poată juca un meci de fotbal, de exemplu. Trebuie să suplimentăm posibilităţile de petrecere a timpului liber, mai ales pentru tinerii din comună. E un capitol deficitar”, spune Liviu Simedroni (foto), primarul comunei Răchitova.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago