Comunitate

Banii vin spre Răchitova prin programe de dezvoltare

Magdalena Șerban
Răchitova se mișcă bine. Condu­ce­rea publică de aici a accesat bani ne­rambursabili pentru diferite o­biec­tive investiționale și își încurajează cetățenii și îi sprijină să facă și ei asta, pentru beneficiile lor, prin di­verse programe dedicate.

Școală eficientă energetic. Sobe și tractoare noi, prin Rabla
,,În baza unui demers câștigat prin Pla­nul Național de Redresare și Re­ziliență (PNRR), școala a fost placată la exterior, se lucrează la partea de interior, se schimbă ușile și geamurile, se montează centrală foarte mo­der­nă, iar speranța noastră e că în toam­nă să fie gata totul, astfel ca să se în­ceapă cursurile în condiții optime. La acest proiect avem cofinanțare de asi­gurat. De asemenea, am aplicat în timp util pentru Rabla pentru sobe, am trecut acest lucru prin ședință de Consiliu Local, așa că așteptăm vești bune, astfel ca oamenii interesați să-și poată schimba sobele vechi cu unele eficiente din punct de vedere ener­ge­tic. Nu doar din banii lor, ci cu 70 % bani de la Stat. Apoi, mai e Rabla pen­tru tractoare. Am dat ce­tă­țenilor ade­ve­rințele și actele necesare pentru a putea accesa acest program. Până acum, sunt vreo 20 de oa­meni înscriși, iar regula eli­gi­bilității e principiul primul venit, primul servit”, a punctat primarul din Răchitova, Marius Dâncescu (foto).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că e disperare mare într-o instituție, după ce șeful de acolo, ajuns…

5 ore ago

Bulina albă

Perechea Vidican Albert – Sărmășan Sarah, de la CSM Deva Pentru că a reușit să…

5 ore ago

Bulina neagră

I.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție.

5 ore ago

Apel al președintelui CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, către personalul care lucrează la spitalul din Deva

Magdalena Șerban Prezent la inaugurarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Deva, demers investițional…

5 ore ago

Trump schimbă regulile după Covid-19. Va împiedica scurgerile accidentale să pună în pericol omenirea

Donald Trump a anunţat o serie de măsuri menite să restricţioneze anu­mite cercetări virusologice pe…

5 ore ago

Furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents: șapte suspecți, nici un artefact recuperat

În țară nu se mai spune nimic despre furtul tezaurului nostru din Olanda. Am uitat…

5 ore ago