Barajul de la Mihăileni, marea dezamăgire a primarului din Buceş

Magdalena Şerban

Barajul lacului de acumulare de la Mihăileni a adus doar voturi şi populism, este de părere Traian Mărcuş Achim (foto), primarul comunei Buceş. Promisiunile miniştrilor şi parlamentarilor care s-au perindat prin zonă nu au prins contur nici măcar pe jumătate, iar localnicii încă mai aşteaptă locuinţele ce li se cuvin. Au mai rămas 16 case private de construit, la care se adaugă un cămin cultural şi un magazin sătesc. Unii, care au dat din coate mai tare, au reuşit să beneficieze de case, dar nu au primit actele de proprietate.

Promisiuni de un deceniu
„De la revoluţie s-au scurs 23 de ani şi nu s-a realizat nici 30 la sută din cât a reuşit să se facă pe vremea lui Ceauşescu în doar trei ani. Are dreptate un consătean când spune că dacă mai trăia Ceauşescu, într-un an termina barajul cu roaba şi lopata. Acum, nu sunt în stare să-l finalizeze, cu toată tehnologia de ultimă generaţie. Toţi cei care s-au succedat la putere, indiferent de coloratura politică, au promis că vor rezolva problema oamenilor din zonă, legată de baraj. Nu au făcut nimic din ce au zis, în schimb, au cules multe voturi. De când sunt eu primar, ne-au vizitat patru miniştri, iar mai mulţi parlamentari au trecut pe la noi doar cât să fie realeşi. Deşi suntem în anul 2014, casele care au fost construite şi date în folosinţă nu au acte de proprietate. Deci, oamenii respectivi nu sunt proprietari de drept. În plus, încă de la început, regimul de construcţii a fost unul haotic. Ba mai mult, pe baza unor relaţii, unii au avut parte de criterii permisive şi părtinitoare de atribuire a ordinii pe lista locuinţelor. Cu toate că ni s-a cerut să întocmim o listă, noi, cei de la primărie, nu s-a ţinut cont de ea. Am considerat că traiectoria de construcţie trebuie să aibă începere zona de aval şi să se continue spre cea de amonte. Dar nu ne-au băgat în seamă”, afirmă primarul Traian Mărcuş Achim.

Încă trăiesc cu speranţa
Iar ca bătaia de joc să fie totală, an de an, familiile rămase fără case au fost amăgite că vor primi, la fel ca altele, locuinţele ce li se cuvin. S-au ales doar cu vorbe frumoase şi cu ochii în soare.  „Din 1987, oamenii nu au mai putut să-şi modernizeze propriile cămine, deoarece aşteptau să li se dea casele promise. Neavând bani de aruncat, au considerat că modernizările ar fi inutile. Şi aşa, sacrificiul financiar ar fi fost unul foarte mare, pentru bugetul de care dispun. Aşa că, locuinţele lor arată la fel ca acum 27 de ani. E un alt aspect dureros, de care ar trebui să se ţină cont”, încheie, supărat, primarul din Buceş.

Banii, mereu insuficienţi
Decizia construirii barajului de la Mihăileni a fost luată în 1984. Lucrările efective au început în 1987 şi s-au derulat într-un ritm alert, până în 1990. După Revoluţie, s-a găsit din ce în ce mai greu finanţare pentru investiţie, guvernul rezumându-se să dea bani doar pentru operaţiunile de conservare. Acumularea de la Mihăileni are ca rol principal atenuarea viiturilor produse pe Valea Crişului Alb, zonă în care, aproape în fiecare primăvară, se produc revărsări de ape. Lacul de acumulare va absorbi o reţea de pârâuri care se întinde pe 4.000 de kilometri pătraţi, va avea o capacitate de peste 10 milioane de metri cubi, un luciu de apă de aproape 110 hectare şi o lungime de 4,5 kilometri. Pe de altă parte, din acest lac se va furniza apă potabilă pentru comuna Crişcior şi municipiul Brad, iar digul va avea şi o turbină pentru producerea de energie electrică.
De precizat că anul 1980 a venit cu două decrete de despăgubire şi strămutare a familiilor din satul Mihăileni, ale căror case şi terenuri urmau să fie şterse de pe faţa pământului de apele lacului de acumulare, format prin blocarea cursului Râului Crişul Alb cu un baraj. Au fost afectate 64 de gospodării din Mihăileni, inclusiv căminul cultural şi magazinul sătesc, patru gospodării din comuna Crişcior, precum şi o suprafaţă de 120 ha teren agricol şi silvic din satele Mihăileni şi Zdrapţi. Sumele stabilite atunci au fost de 35.000 de lei pentru fiecare casă şi 20 de bani pentru fiecare metru pătrat de teren. Dar, iată că anii au trecut, iar linia despăgubirilor nu a fost tocmai una dreaptă, ci a avut mai multe coborâşuri, decât urcuşuri.