Sport

Barajul de promovare în Liga a treia de fotbal. CS Hunedoara a pierdut primul joc acasă, dar urmează returul

Nicolae Gavrea

Un număr impresionant de spectatori au venit sâmbătă la Stadionul „Michael Klein“ din Hunedoara, cu mari speranţe în evoluţia formaţiei din oraşul de pe Cerna, pretendentă la promovarea în eşalonul al treilea al fotbalului românesc.

Însă partida de sâmbătă, cea cu campioana judeţului Caraş-Severin, echipa Voinţa Lupac, nu a adus gazdelor victoria mult aşteptată, care să le dea speranţe de calificare. Oaspeţii, mai experimentaţi, s-au impus cu 1 – 0 după un joc pe care l-au controlat în cea mai mare parte, scorul putând fi chiar mai mare decât cel înregistrat la final pe tabelă.
Antrenorul oaspeţilor, Boşco Vişatovici, şi-a condus tactic foarte bine echipa de pe banca tehnică, iar formaţia sa a fost mai omogenă, cu relaţiile de joc mult mai bine puse la punct, iar în atac, tripleta Şandru, Străin, Marcu a pus la grea încercare defensiva gazdelor, mai ales în prima parte a meciului.
Hunedorenii pregătiţi de Mircea Alic au evoluat mult prea timoraţi de importanţa şi presiunea jocului, iar echipa a părut “ruptă” la mijlocul terenului, lipsa de comunicare între compartimente fiind vizibilă, cu faza de construcţie practic inexistentă, mizând doar pe mingi aruncate în faţă pentru atacanţii care s-au zbătut în gol, fără realizări notabile.
Partida a început bine pentru gazde, iar în minutul 2, Daniel Creciunesc îl încearcă pe portarul oaspeţilor cu o lovitură de cap, pe mijlocul porţii, mingea fiind reţinută fără probleme de Toader. Apoi am notat o acţiune bună a lui Herci pe dreapta, soldată cu o centrare imprecisă pentru Tecsi, dar cu aplauze din tribune. Oaspeţii au trecut de aceste prime încercări şi au preluat controlul jocului. Primul semnal de alarmă pentru hunedoreni a fost în min. 6: Şandru îl lansează perfect pe contraatac pe Străin şi intervenţia excelentă a lui Ionicescu a amânat deschiderea scorului. Apoi Mezin, cu o lovitură de cap prinsă de Cobliş, şi Tîrbăţ, cu un şut pe lângă poartă, au arătat că Voinţa Lupac contează mult pe faza de atac.
Singurul gol a fost înscris în minutul 11, când Şandru a prins un şut de excepţie de la 25 de metri aproape de vinclul porţii hunedorene, nelăsându-i nici o şansă lui Cobliş, altfel unul dintre cei mai buni oameni de pe teren în partida de sâmbătă. Apoi Marcu – care i-a ridiculizat practic pe hunedorenii de pe flancul drept al apărării echipei gazdă – a centrat pentru Străin, iar acesta din 6 metri a reluat incredibil, cu pământul, peste poartă. Tot Străin a trimis puţin pe lângă poartă un minut mai târziu, la o greşeală a lui Ionică, stoperul hunedorean lăsând să cadă mingea în propriul careu. Marcu mai trimite o centrare periculoasă la capătul unui alt contraatac, dar de data aceasta Ionică intervine bine, respingând in-extremis în corner (min. 18), Mezin îşi încearcă şi el şutul din 16 metri, cu Cobliş la post (min. 19), iar “bomba” lui Marcu trece puţin pe lângă poartă (min. 23). Hunedorenii nu se regăsesc deloc, Popa se încurcă în careu la o pasă a lui Bloj (min. 19), Herci bate două lovituri libere, prima din lateral respinsă de Toader în corner (min. 20), a doua în zid din poziţie centrală (min. 26).
Voinţa Lupac a dominat clar jocul, a evoluat ca şi pe terenul propriu şi în minutul 30 Mitru centrează pentru Marcu, acesta reia cu capul şi Cobliş, atent, reţine. Şandru îl vede pe Străin în careul hunedorean iar mingea expediată este reţinută în extremis de Cobliş, cu o intervenţie de excepţie, acesta salvându-şi echipa de la primirea unui nou gol.
Hunedoara încearcă cu disperare să revină în joc, Herci şi Bloj schimbă între ei flancurile de atac, Daniel Creciunesc şutează sec din marginea careului (min. 42), iar Tecsi se vede prima oară la finalizare în prelungirile primei reprize, când şutul său este deviat în corner de un apărător.
Partea secundă a început în aceeaşi notă în care s-a desfăşurat prima. Străin are o şansă şi profită de o altă gafă în apărarea gazdelor, trimite peste poartă de la 20 de metri (min. 48), iar Şandru iroseşte o nouă pasă bună primită de la Marcu (min. 52). Iacob, foarte bine intrat în joc după accidentarea lui Herci (cu probleme musculare), ridică atacul hunedorenilor, care rămâne însă fără finalizare. În minutul 61, Iacob trimite balonul din reluare din voleu, mult peste poartă, apoi un şut-centrare din unghi peste transversală (min. 62), o centrare perfectă pentru Tecsi, care din 3 metri ratează incredibil, nereuşind să nimerească poarta (min. 70) şi un alt şut după o pătrundere pe partea dreaptă respins de Toader (min. 77) sunt realizările tânărului de numai 17 ani Flavius Iacob, care a reuşit să fie mai periculos pentru poarta Voinţei decât toţi colegii săi în tot restul meciului.
Voinţa Lupac s-a mulţumit să se apere cu mult calm şi siguranţă, centrările înalte la care Hunedoara a apelat în disperare de cauză fiind respinse uşor şi fără probleme de fundaşii oaspeţilor. Străin l-a mai încercat pe Cobliş cu un şut bun de la 30 de metri (min. 76), iar portarul hunedorean s-a mai evidenţiat o dată în plus în min. 88, în faţa lui Zaharia, când nou intratul în echipa lui Vişatovici a scăpat singur pe contraatac.
Nervii jucătorilor au cedat pe final, iar în minutul 77 s-a produs o busculadă generală, la o fază în care oaspeţii au acuzat gazdele că nu le-au returnat balonul trimis în aut, iar hunedorenii au cerut un cartonaş roşu pentru faultul lui Străin asupra lui Daniel Creciunesc. În prelungirile partidei, gazdele au trimis mingea în poartă prin Tecsi, însă golul a fost anulat pentru ofsaid, iar arbitrul piteştean nu a acordat un penalti la o fază în care mingea trimisă de la mică distanţă a lovit braţul (lipit de corp) al unui fundaş cărăşan, astfel că scorul a rămas neschimbat, 1 – 0 pentru Voinţa.
“În momentul acesta nu ştiu ce să spun, decât că am fost copleşiţi de miză. Nu am reuşit să gestionăm situaţia, deşi toată săptămâna am lucrat la asta, despre asta am vorbit cu băieţii. Chiar şi jucătorii cu experienţă, de la care era de aşteptat că îi vor mobiliza şi pe cei mai tineri, au cedat presiunii, toţi au fost timoraţi. Ne-am creat puţine ocazii, am şi primit gol repede şi nu am reuşit să revenim. Mai sunt totuşi 90 de minute, 1 – 0 este un scor care se poate întoarce, dar trebuie să tratăm cu totul altfel meciul retur, să arătăm o cu totul altă faţă la Lupac”, a declarat Mircea Alic, antrenor principal al CS Hunedoara.
“În primul rând ţin să felicit echipa mea pentru dăruire, pentru efortul depus. În prima repriză am dominat jocul cu autoritate, ne-am creat ocazii monumentale, pe care însă le-am ratat. Putea fi 3 sau 4 – 0 la pauză şi să tranşăm soarta calificării încă de la bun început, dar nu a fost să fie. În repriza a doua am schimbat registrul tactic, am înlocuit doi jucători ofensivi cu doi de profil mai defensiv, dar şi aşa am controlat jocul. În concluzie, pot să spun că echipa mai bună a obţinut victoria în meciul de astăzi”, a declarat Boşco Vişatovici, antrenor principal la Voinţa Lupac.
Returul barajului se joacă sâmbătă, 23 iunie, la Lupac.
CS HUNEDOARA: Cobliş – Cr. Creciunesc, Ionicescu, Ionică, Trăşcan (87 Ov. Stan) – Herci (55 Iacob), D. Creciunesc, Simionov, Bloj (72 Apachiţei) – R. Popa (59 N. Marcu), Tecsi. Antrenor Mircea Alic
Voinţa LUPAC: Toader – Oncică, Banac, Cheda (67 Coviţ), Tîrbăţ – Mitru (46 C. Popa), Bărbulescu, Mezin (87 Zaharia), V. Marcu – Şandru (90 Epure), Străin. Antrenor Boşco Vişatovici
Arbitri: Marius Naidin (Piteşti) – Lucian Tănase (Piteşti), Nicuşor Marin (Suseni – Argeş).

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Sincer pana acum nu am auzit de echipa dun Lupac. Aluc si jucatorii din Hunedoara,aveti la baraj i echipa cu nume greu, de traditie, gen UTA sau U Cluj , sau POLI Timisoara? Nu, atunci de ce v-a fost teama? E inacceprabil sa intri acasa timorat. Sper sa promovati altfel va faceti de ras! Succes in retur, in 90 minute se poate castiga si promova , in Liga 1 ii e locul Hunedoarei nu in liga 4 sau 3. Nici nu mai stiu exact pe unde sunteti , dar haideti mai repede sus , spre divizia B si A. Istoricul , palmaresul si traditia Hunedoarei nu va lasa sa ratati promovarea din 4 in 3 , si apoi din 3 in 2 si apoi sin 2 in liga 1. Nu va inpotmoliti cu Lupacu!!!!

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A renunțat la postul căl­duț și leafa de mii de lei chiar acum când se…

22 de ore ago

Ministerul Familiei anunță finalizarea primelor șase centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Natalia Intotero,  a anunțat finalizarea construcției…

22 de ore ago

Bulina albă

Prof. dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general al județului Hunedoara Pentru că a fost recompensată…

22 de ore ago

Buline neagră

Iosif N., din Călan Pentru că este acuzat că și-a abuzat sexual propriile fete, una…

22 de ore ago

Riscă pușcăria după ce a cheltuit banii de pe un card bancar găsit

O tânără din municipiul Petroșani a fost trimisă în judecată pentru in­frac­țiuni de complicitate la…

22 de ore ago