Bărbat din Deva prins pe stradă fără documente, amendat cu 1.600 de lei
După intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr.3, alături de celelalte forţe de ordine, poliţiştii au instituit puncte de control şi au verificat documentele persoanelor care se aflau pe stradă, după orele prânzului. Astfel de controale au loc în toate localităţile din judeţ.
La Deva, poliţiştii Biroului Ordine Publică au luat măsura sancţionării contravenţionale a unui bărbat în vârstă de 39 de ani, din Deva, care a refuzat să se legitimeze. Acesta a încercat să fugă, însă a fost prins de poliţişti, imobilizat şi condus la sediul unităţii. Pentru refuzul legitimării, proferarea de injurii şi cuvinte jignitoare la adresa politiştilor – Legea 61/1991 -, dar şi pentru că nu avea asupra sa documentele prevăzute de Ordonanţa Militară nr. 3, bărbatul a primit amenzi în cuantum total de 1.600 de lei. (M. Crivăţ)