Gheorghe Gheorghesc a fost arestat preventiv de magistrații Tribunalului Hunedoara, la solicitarea procurorilor, pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat asupra fiului său.
Acesta a contestat soluția Tribunalului, iar contestația sa va fi soluționată de Curtea de Apel Alba Iulia. Conform procurorilor hunedoreni, în seara zilei de 25 martie, bărbatul a încercat să-și omoare propriul fiu dând dovadă de o cruzime de neimaginat. ”În jurul orelor 22.00, în timp ce se aflau în locuința situată în satul Alun, inculpatul G.G l-a stropit cu benzină și i-a dat foc (n.r. fiului său), iar apoi l-a lovit cu un par peste corp. În urma agresiunii, persoana vătămată a suferit leziuni care necesită pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Suspectul a fost reținut patru zile mai târziu, după s-a stabilit cu certitudine că viața victimei a fost pusă în pericol. Suspectul nu are antecedente penale iar dacă va fi găsit vinovat riscă închisoarea. (M.Gânju).
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…