Cristişor Pavel (33 de ani) este judecat în stare de arest pentru infracţiunea de tentativă de omor, la Tribunalul Hunedoara, iar magistraţii au rămas în pronunţarea sentinţei după o amânare iniţială. Verdictul ar putea fi anunţat săptămâna viitoare, pe data de 27 noiembrie, când a fost stabilit un nou termen de judecată. Conform anchetatorilor, Pavel a avut o altercaţie la un botez cu un alt tânăr de 31 de ani, din Vulcan. După petrecere, s-a dus la locuinţa rivalului cu un topor şi l-a ameninţat. Victima l-a chemat în faţa unui magazin din Vulcan, pentru a tranşa disputa, iar Cristişor Pavel a venit înarmat cu un topor. Anchetatorii au spus că bărbatul a coborât din maşina sa şi l-a lovit în cap pe celălalt tânăr, iar când l-a văzut plin de sânge şi că nu mai mişcă, a urcat în autoturismul său. După ce victima a fost preluată de echipele de prim ajutor, agresorul a plecat spre Petroşani, însă, la Aninoasa, a lovit frontal o maşină care circula regulamentar. O şoferiţă nevinovată a fost rănită grav. Pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, individul încă nu a fost trimis în judecată. (M. Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…