Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A renunțat la postul călduț și leafa de mii de lei. Este vorba de un șef de serviciu din ca­drul unei administrații din vestul regiunii cu lăm­pașe a județului. Bârfitorii spun că omul și-a lăsat locul călduț pentru mai mulți bani și s-a dus să muncească peste hotare, ori asta este varianta oficială. În realitate, zvonarii sus­țin că altele sunt motivele pentru care s-a tras singur pe linie moartă și nu știe cum să facă să plece în liniște din sistem. Un fost camarad al său, legat în urmă cu ceva vreme pentru că a fost prins cu ocaua mică, a dat din casă. Gurile rele spun că omul își pre­gătește dosarul de bună purtare, că vrea să iasă de la mititica îna­inte de termen, iar aju­torul lui dat justiției ar urma să cân­tă­reas­că foarte mult.

 

Un individ lipsit de scrupule și-ar fi făcut un obicei din a-și tri­mite subalternii să-i re­zolve diferite probleme personale. Că e vorba de dus cămașa la apre­tat ori de luat o mică taxă de protecție, că de alea mari se ocupă totuși personal, omul nostru are un om, adică doi, buni la toate. Mare bai este că de isprăvile lui s-a cam auzit și la județ, unde șefii nu-s chiar încântați de zvo­nuri. Chiar dacă e vor­ba de o văgăună uitată oarecum de lume, că așa-i urbea unde șe­fu­țul activează, tot ar fi o pată mare de imagine pe blazonul instituției dacă s-ar face tam-tam. Așa că, dacă ne luăm după zvonari, nu e ex­clus ca în curând să se facă ceva vizite prin zonă și să se ia măsuri.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura