Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un şef peste o instituţie din zonă şi-a angajat apro­a­pe toată familia a­colo. Zvonerii de serviciu susţin că omul nostru mai are un pic şi se reuneşte întreaga familie pe pos­turi la firma de stat. Câr­cotaşii şuşotesc prin târg că şeful de care vorbim s-a gândit să le asigure un locşor călduţ şi bine plătit celor din familia sa, ca să nu se mai streseze aceştia să-şi caute un loc de muncă pe la privaţi. Că şi aşa e greu cu munca în sistemul privat, deci este mai bine să lucreze ei la stat că, vorba aia, cel mai sigur e să lucrezi în ad­mi­nistraţia publică. Salarii mari, muncă aproape de­loc. Cel puţin în locul unde e şef omul nostru, toată lumea, dar toată lumea freacă menta.

 

Spun cârcotaşii prin târg că o duduie care se dă cea mai deşteaptă din instituţie, a cam încurcat-o după ce toţi colegii săi s-au pus cu gura pe ea. Din cauza ei, se pare că totul s-a oprit şi lucrurile nu mai funcţionează de­loc la departamentul res­pectiv. Zvonerii au aflat şi acum povestesc pe la colţuri că respectiva are toate şansele să plece şi din instituţia de care vor­bim, aşa cum a mai ple­cat din alta nu de mult timp. Şi, când doi îţi spun că eşti beat, te duci să te culci, aşa şi cu duduia noastră. Va trebui să ple­ce de pe post, că altfel nimeni nu mai lucrează pe acolo şi toată munca de ani întregi se duce de râpă.

AddThis Website Tools
Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURIBÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că s-a dat ordin pe unitate într-o instituție, ca anga­ja­ților să…

8 ore ago
Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Marinela Szekely, factor poștal la Simeria Pentru că a câștigat și anul acesta etapa națională…

8 ore ago
Bulina neagrăBulina neagră

Bulina neagră

E.C., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…

8 ore ago
Sarmizegetusa Ulpia Traiana nu găzduiește evenimente private!Sarmizegetusa Ulpia Traiana nu găzduiește evenimente private!

Sarmizegetusa Ulpia Traiana nu găzduiește evenimente private!

Consiliul Județean Hunedoara se deli­mitează public și categoric de evenimentul promovat în spațiul public pentru…

8 ore ago
Două persoane suspectate că ar fi deţinut droguri într-un bar din comuna Ilia, lângă DevaDouă persoane suspectate că ar fi deţinut droguri într-un bar din comuna Ilia, lângă Deva

Două persoane suspectate că ar fi deţinut droguri într-un bar din comuna Ilia, lângă Deva

Doi bărbaţi sunt cercetaţi penal după ce, într-un bar din comuna Ilia, în apropiere de…

8 ore ago
Câți bani pot primi românii care mai au lei pe LIBRETELE de economii CEC de dinainte de 1990Câți bani pot primi românii care mai au lei pe LIBRETELE de economii CEC de dinainte de 1990

Câți bani pot primi românii care mai au lei pe LIBRETELE de economii CEC de dinainte de 1990

Știrea că românii care au depus bani la CEC pentru a-și lua Dacie înainte de…

8 ore ago