Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care o protejează tot mai des. Cică domnișoara deține o casă de vacanță și acolo, o dată pe săptămână se petrec niște chefuri tare faine. Mai ales că e în plină sălbăticie, lucrurile scapă de multe ori de sub control. Așa spun zvonerii noștri și credem ce anunță ei. Cârcotașii spun că omul de care vorbim are și dușmani, iar aceștia nu dorm deloc. Iar acum se pare că locul de nebunii a fost aflat de unii dintre aceștia, pericolul de a fi deconspirați c ei doi fiind iminent. Așa că, rapid, locul trebuie mutat, tot într-o locație mai ascunsă.
Supărare mare într-o organizație de partid din zona noastră. Cică nu a intrat pe rol un membru de la această filială, deoarece a fost trădat. Dar trădat chiar de șeful său, care l-a susținut, sau a zis că-l susține până-n pânzele albe. Numai că lucrurile s-au petrecut taman pe dos. Adică omul nostru a rămas fără post, după ce a băgat bani mulți, muncă și timp pentru campanie. Acum, însă, a rămas cu buzele umflate, iar banii dați nu îi mai poate recupera, așa că trebuie să-și ia gândul de la ei. Problema cea mare nu sunt banii, ci faptul că respectivul a fost trădat. Iar asta nu poate rămâne așa, șușotesc zvonerii de serviciu. Zvoneri care dau ca sigură o mare răzbunare pusă la cale de omul nostru.
Zvonerii dau ca sigură informația cum că într-o instituție e un șefuleț pus de băieții…
Ieri, 13 mai 2025, Consiliul Județean Hunedoara a fost gazda festivității de premiere a elevilor…
Mircea Popa, fondatorul ACS Ronin Deva Pentru că a obținut de trei ori primul loc…
B. V., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru consum de…
Tânărul este cunoscut de către localnici pentru că a mai făcut pușcărie, așa că oamenii…
Un nou caz cu accente spectaculoase zguduie justiția din România. Luni, 12 mai 2025, pe…