Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj de la noi, mare și tare de la o vreme, îl copiază pe un fost edil. Adică, vrea să câștige licitațiile la lu­crările la o instituție pe care o conduce doar firmele de casă, care-i întorc ceva bănat din suma încasată. Așa mer­geau treburile la instituția de care vor­bim, însă omul nostru se pare că nu a pri­ceput nimic din ce se întâmplă în prezent a­colo. Zvonerii spun că la o licitație recentă, evi­dent a câștigat lu­crarea o firmă deținută de un coleg de partid. Cam atât pot unii, dar vremurile acestea vor apune în curând. Și si­gur vor fi urmări și că lu­crări de proastă ca­li­tate se fac de firmele unor politicieni. Se ve­de treaba că unii dintre ei nu au priceput că e în­ceputul sfârșitului lor din punct de vedere so­cial.

 

Spun gurile rele pe la colțuri că niște angajați mai naivi, se pregătesc să-i facă noului șef o fi­gură urâtă. Dacă le-ar ieși treaba, atunci, șe­ful lor ar avea mult de suferit, susțin cârco­tașii de serviciu. Numai că zvonerii noștri au reușit să afle că toate planurile angajaților res­pectivi se vor în­toar­ce împotriva lor. Așa, vom scăpa și noi, cetățenii, de cei care fură și încurcă doar lu­crurile la o primărie din zonă. Se pare că oa­menii au pus la punct un plan prin care să-l compromită rău de tot pe edil, mișcând niște documente și falsifi­când semnături. Totul, însă, se va termina cu bine, că mereu binele învinge. Nu întunecații ăștia care vor să facă doar rău.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că Apa Prod SA a semnat contractul…

18 ore ago

Bulina neagră

Florin O., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu alți…

18 ore ago

„Cel de-al Treilea Război Mondial nu mai este o posibilitate îndepărtată, a început deja“, susțin unii experți

Mai mulți experți în domeniul riscurilor globale au avertizat că omenirea ar trebui să își…

18 ore ago

Minori acuzați de tâlhării, prinși după o razie a polițiștilor

Polițiștii, din nou la datorie! Ei au efec­tuat o razie pentru asigurarea unui climat de…

18 ore ago

Recidivist din Hunedoara, condamnat pentru că a spart conturile de Facebook ale unei adolescente

Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…

18 ore ago

Tânăr din Hațeg, după gratii pentru cumpărarea unui permis de conducere fals

Hațeganul a fost acuzat de co­miterea infracțiunilor de con­du­ce­rea unui vehicul fără permis de conducere…

18 ore ago