Spun zvonerii pe la colțuri ca tupeul unui consilier local întrece orice limită de bun simț. Omul se crede invincibil, săracul. Cică respectivul s-a apucat de sunat și dat mesaje ziariștilor care scriu adevărul. Nu i-a convenit omului, și atunci s-a folosit de răutatea lui și a început cu amenințări. Mare greșeală! Câte știu unii despre el, l-ar dărâma într-o secundă! Iar cu amenințările, să îi fie rușine, dar nu se mai practică politica asta de mult timp. Ar fi cazul să afle și omul despre acest lucru. Oare șefii lui ce zic de un asemenea comportament? Un mare zero pentru partid și care face o imagine proastă colegilor săi de politică și administrație.
Povestesc cârcotașii prin zonă că un ales local și-a făcut mai multe conturi false, de pe care își atacă taman colegii de lucru. Da, ați citit bine, omul de care vorbim are tupeul să scrie pe aceste conturi tot felul de aberații, că dacă ar fi vorba de adevăruri nu ar fi o problemă. Zvonerii spun că respectivul nu-și asumă nimic, de aceea a decis să facă conturi false pe rețelele de socializare și să-i atace pe colegi. Urât lucru! Ce e mai de râs e faptul că el habar nu are că au aflat colegii cum se destăinuie el pe rețelele de socializare, cu câtă patimă scrie acolo tot felul de minciuni. A, îl mai ajută și nevasta, susțin gurile rele
Vorbesc gurile rele că se pregătește debarcarea unui personaj politic din zona noastră. Zvonerii au…
Ovidiu Furdui, primarul comunei Crișcior Pentru că a reușit să pornească investiția de alimentare cu…
Bogdan H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost prins, din nou, la volan, deși…
Pensia medie a foștilor judecători și procurori este circa 5.000 de euro lunar și orice…
Din cauza băuturii, tânărului i s-a făcut rău și a leșinat. Fusese descoperit la un…
Accidentul s-a petrecut într-un sens giratoriu din municipiul Deva, iar ciclistul a fost rănit grav…