BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc gurile rele că la o unitate de la noi se întâmplă lucruri bizare. Se pare că dispar cărnurile din farfurie. Zvonerii au aflat și acum povestesc pe la colțuri că în acel loc, carnea „zboară” din farfurie, iar clienții sunt nevoiți să mănânce porții mult mai mici. Treaba stă cam așa, susțin cârcotașii de serviciu. Câteva angajate de acolo se fac că plouă și bagă în sacoșe carnea care altfel ar fi trebuit să ajungă la bolnavi. Niște ticăloase care fură de la gura celor care plătesc. Gurile rele sunt foarte revoltate și șușotesc că aceste practici trebuie să înceteze.
Spun zvonerii prin târg că un edil de la noi nu calcă prin primărie de când a lua un nou mandat. Omul nostru nu pare deloc interesat de cum merg treburile prin comunitatea sa. Oamenii l-au votat și pentru el asta a contat cel mai mult. Acum, ba se plimbă prin locuri unde își mai alină durerile reumatice, ba face câte o escapadă prin străinătate, așa să cheltuie banii din salariul de primar. În rest, Dumnezeu cu mila! Angajații din instituție sunt disperați, cetățenii vin zilnic să facă plângeri, lumea e nemulțumită. Respectivul însă o ține pe a lui. A fost votat și asta contează. Adică, după el, potopul.