BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Mare deranj la o unitate medicală din regiunea cu lămpașe, unde un doftor cu burta mare, despre care bârfitorii spun că stă tot stă cu nasul în telefon și cu mâna întinsă, ar fi dat de necaz. Zvonarii ne spun că un iscusit anchetator a adunat câteva istorisiri care să probeze că doftorul nu e la fel de alb ca halatul de-l îmbracă. Tot investigatorul de care vorbim a mai ridicat dintr-o urbe un alt purtător de halat alb, nu cu mult timp în urmă. Așadar, în dosarul lui se zice că este trecută o istorisire cu o bătrânică, o mărunțică cu o pensie cât jumate de pachet de țigări. Femeia i-a dus o găină și o sticlă de țuică să o bage mai repede pe listă la operație. Și ghici ce? A intrat în față, peste alții care stăteau de luni întregi. Tot în doar ar fi trecut că infirmierele îi fac programările în funcție de „cine ce aduce”.
Cică… printr-un cătun uitat de lume dintre munții regiunii cu lămpașe, pe o uliță pe care nici harta nu o mai recunoaște, este cantonul unui fost politician specializat în contrabandă cu țigări, alcool și cafea, că și licoarea neagră a ajuns pe lista produselor de contrabandă. Cârcotașii spun că ceva zvonuri au ajuns și pe la urechile purtătorilor de epoleți din regiune, dar nimeni n-a sifonat către cei abilitați. Zvonarii spun că omul este de ani de zile implicat în activități prin care eludează statul, dar acum și-a învățat lecția. Dacă ani de zile a preferat să dea cu subsemnatul, să achite amenzi ori chiar să stea la răcoare ceva vreme, acum nu mai este dispus să bage doar el la teșcherea. A învățat că dacă dai partea leului ai liniște.