BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc cârcotaşii pe la colţuri că un personaj din zonă şi-a extins aria de angajări din familie. Deşi este şef la o firmă de stat, omul nostru a reuşit până acum să-şi angajeze doi dintre membrii familiei. Şi, povestesc gurile rele, respectivul nu are de gând să se oprească. Acum, zvonerii au aflat că mai stă careva dintre rudele sale, la rând, pentru a fi uns pe un post cu salariul mare. Concursul pentru această funcţie va avea loc, dar nu se ştie când. Oricum, nu are rost să se mai hazardeze şi altcineva în afară de ruda cu pricina şi să se prezinte la concurs, pentru că va pica cu brio.
Spun gurile rele că un individ de la noi a vrut să ajungă pe Tărâmul Făgăduinţei, încercând o şmecherie, lucru cu care ne-a obişnuit de ani buni. Omul nostru şi-a plătit o vacanţă într-o ţară apropiată de America, de unde urma să ajungă la locul mult visat. Însă, totul s-a năruit şi a fost prins, împreună cu alţi camarazi şi dus în arest. Iar de acolo, a zburat direct acasă, unde e bine mersi şi astăzi. Zvonerii spun că omul nu a abandonat ideea de a ajunge în America şi acum coace un plan mai bine pus la punct ca precedentul, prin care poate să-şi îndeplinească visul.