BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc gurile rele că e scandal mare într-o organizaţie de partid. Motivul, numirea unui proaspăt venit într-o funcţie de conducere. Oamenii din filială s-au scandalizat, după ce omul care şi-a făcut o adeziune relativ recent a solicitat să fie numit într-o funcţie de şef, adjunct, e adevărat. Zvonerii de serviciu povestesc prin târg că lucrurile au luat-o razna, s-a lăsat cu ameninţări cu demisii din partid, după ce unii au venit cu propunerea respectivă. Şi, uite aşa se poate detona bomba într-o organizaţie stabilă şi care nu avea alte probleme.
Spun cârcotaşii prin târg că un poliţist local dintr-un oraş feroviar s-a dat cu infractorii, mulţi localnici acuzându-l pe respectivul că nu-i apără pe localnici, ci pe infractorii din zonă. Gurile rele susţin pe la colţuri că omul nostru face doar ce vrea el în cadrul poliţiei locale, nu respectă nici o regulă şi, culmea, mai este şi menţinut în funcţie, în condiţiile în care lucrurile se ştiu, că el e omul infractorilor. Zvonerii şuşotesc şi că respectivul ar lua lunar bani de la cei răi, ca atare nu e o glumă faptul că lucrurile stau foarte prost la această poliţie locală.