BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Plocoanele primite îi vin de hac. Gurile rele spun că în regiunea cu lămpaşe a judeţului nostru este mare zarvă după ce un şef cu atribuţii de control nu mai are stare. Încă de la primele ore ale dimineţii, cumătrul nu-şi găseşte locul în birou şi are de obiectat la orice. Nimic din ce fac subordonaţii nu este bine, deşi ei respectă procedurile. Nici cafeaua nu mai e dulce cât trebuie, deşi aghiotanta lui n-a schimbat reţeta, i-o face cum a făcut-o de ani de zile. Cârcotaşii spun că altul este motivul irascibilităţii şefului, iar prostioarele s-ar putea să-l coste. Ani în şir a protejat un aşa-zis afacerist, un individ obscur, parcă venit din cele mai josnice cotloane ale principalei urbe a ţării. A primit în schimb diferite plocoane, numai că treaba nu ţine la nesfârşit. Superiorii au văzut că de datoriile bombardierului nu se atinge nimeni, nu se mişcă un deget şi au dat ordin să se treacă la treabă.
N-au luat pe mere, cât au dat pe pere. Aşa se întâmplă când ai doar protejaţi pe lângă tine şi-i păstrezi doar pentru a-ţi spune cât eşti de magnific. Este vorba de păţania unui edil din vestul purtătorilor de lămpaşe. Omul s-a trezit că trebuie să acopere o gaură de milioane din cauza prostiei subordonaţilor. Aceştia au făcut o serie de cumpărături pe repede-înainte fără a respecta procedurile, iar un control de fond a stabilit că e ilegal ce au făcut. Edilul e supărat foc, deşi nu dă de la el din buzunar. Are totuşi o mare problemă, că rămâne fără bruma de bani de investiţii spun bârfitorii. Apoi ar mai fi şi faptul că în campanie va fi făcut troacă de porci.