Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc zvonerii prin târg că un angajat dintr-o instituţie s-a bucurat tare de tot când a văzut că re­clamaţiile lui au prins la organele de anchetă. Bu­curie mare pe acesta, iar acum se laudă peste tot că el se află în spatele ac­ţiunii cu pricina. Cârco­taşii susţin că omul nos­tru aştepta de multă vre­me momentul şi acum nu mai poate de fericire. Res­pectivul a reclamat mai multe lucruri, însă se pare că a fost vorba chiar şi de un autodenunţ. Gurile rele şuşotesc că omului nu îi pasă că va păţi ceva, important pentru el să o încurce duşmanii lui.

 

Spun cârcotaşii pe la colţuri că un afacerist a re­uşit să mituaiască a­tâţia angajaţi dintr-o insti­tuţie, că nu mai are ne­voie nici măcar de pro­iecte tehnice pentru lu­cră­rile pe care le obţine aici. Cică zvonerii au aflat şi acum povestesc că omul a împărţit bani în stânga şi-n dreapta, nu­mai să aibă culoar liber la matrapazlâcurile pe care le face. Rezultatul? Lu­crări de DNA, care se pare că vor fi analizate în scurt timp. Problema rămâne însă, spun gurile rele, la funcţionarii care, deşi au salarii babane, tot iau mită şi populaţia suferă din cauza investiţiilor prost făcute.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

9 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

9 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

9 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

9 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

9 ore ago