BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Caracatiţa de la o unitate din vestul regiunii cu lămpaşe este pe cale să fie destrămată. Gurile rele spun că se ştia de mulţi ani de mârşăviile făcute de mulţi angajaţi, de faptul că erau protejaţi de şefi pentru că făceau propagandă unui ales, dar şi de prestarea unor servicii pe bani mulţi. Servicii făcute ilegal şi care băgau în conturile celor din reţea mii de euro zilnic. Tot bârfitorii spun că s-a luat taurul de coarne după ce a fost refuzată o pilă a unui legiuitor, că altfel nu s-ar fi făcut nimic. Aceasta a urmărit să prindă un post în cadrul unităţii, mai ales că era nevoie de o astfel de specializare şi nimeni nu se înghesuia. Problema a fost că rubedenia legiuitorului s-a dus ca un om de rând să se angajeze. A fost refuzată pentru că n-a dat plicul şi nici n-a venit cu ”recomandare”, cei în măsură preferând să ţină locul liber până când se va găsi o pilă care să-l ocupe.
Au cam rămas fără noroc! Gurile rele susţin că zilele a doi conducători ai unui mastodont din regiunea cu lămpaşe sunt numărate. Nici măcar influenţa unui fost ales nu-i mai salvează iar decizia de schimbare va fi anunţată în perioada următoare. Tot bârfitorii spun că respectivii şefi şi-au petrecut zile întregi pe la partid căutând măcar un mic sprijin pentru a mai rămâne şefi, dar opoziţia unui edil le-a venit de hac. Acesta a avut numai deservicii din cauza celor doi şi şi-ar fi jurat că va obţine mazilirea lor. Problema este că respectivii nu doar că vor fi daţi afară în şuturi, dar vor fi expulzaţi inclusiv din partid pentru aşa-zise prejudicii de imagine. Cel puţin pentru unul dintre cei vizaţi asta nu este o mare problemă, că are experienţe de traseism politic. Pentru el mai importanţi erau banii pe care-i încasa cât şi micile atenţii ce-i reveneau lună de lună.