E coadă pe la uşa de birou a unui edil din sudul judeţului, după ce s-a auzit că vrea să construiască nişte locuinţe pentru amărăşteni. Problema mare e că nu cei în nevoie freacă tocurile uşilor edilului, ci tocmai cei care sunt înstăriţi, mai bine spus părinţii lor. La fel s-a cam întâmplat şi cu locuinţele deja realizate, majoritatea ocupate pe pile de copiii unor baştani locali. Bârfitorii spun că printre cei care vor un locşor gratis pentru odraslele lor sunt şi aleşi, camarazi de partid cu edilul. Dacă este să ne luăm după bârfe şi zvonuri, aceştia ar avea întâietate în a-şi alege etajele şi poziţionarea. Urmează apoi pile din eşalonul doi şi tot aşa… Sigur, amărăştenii nu mai încap pe listă, pentru că nimeni nu ar vrea nişte vecini care să le bată la uşă pentru a împrumuta o cană cu zahăr.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…