BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Să fie primit! Asta trebuie să spună cei care sunt ajutaţi de stat să răzbească încă o zi, să doarmă cu ceva în stomac. Să nu aibă pretenţii ori să strâmbe din nas. Aşa consideră un şef de unitate din vestul regiunii cu lămpaşe, un individ lipsit de orice urmă de compasiune. Gurile rele spun că a primit câteva zeci de mii de lei pentru a primeni puţin locaţia în care îi primeşte pe amârâţi, de a le face şederea mai confortabilă pe perioada în care aşteaptă să-şi umple gamela. În loc să dea cu var şi să pună două-trei bănci, individul a risipit banii pe o spoială care n-ar fi meritat nici doi lei. Bârfitorii susţin cu tărie că a tratat cu un prieten să facă lucrarea, dar materialele de calitate le-a dus la gospodăria sa. Nu mai vorbim de partea ce şi-o face din raţii, despre care toată urbea vorbeşte.
Trece prin criza bărbatului la 40 de ani, deşi el are bine peste. Spun zvonarii din sudul judeţului nostru că un mare şef, cunoscut ca o persoană cu legături cu indivizi tatuaţi şi puşi pe fărădelegi, se iubeşte cu o subalternă tinerică şi subţirică, abia venită de pe băncile şcolii. Adică nu venită chiar recent, ci cam de vreo doi ani. Omul este legat deja de ceva ani şi de aventura lui se tot şuşoteşte, însă a ştiut să se ferească de ochii curioşilor şi nu putea nimeni spune cu mâna pe inimă ceva. Totul a fost ”legalizat” după ce coniţei îi venise rândul să-şi ia zborul, să se reîntoarcă în localitatea de baştină unde i se găsise post. Purtătorul de chipiu amorezat a făcut o adevărată criză de nervi şi gelozie în acelaşi timp când a auzit de transfer şi a urlat prin toată circa cum că nu e de acord şi nu semnează. Bârfitorii spun şi că omul şi-a pierdut minţile şi nu l-a mai interesat cine-l vede, iar după criza de nervi a trecut la declaraţii de iubire pentru a o convinge pe jună să rămână cu el.